Se pare ca știi totul
Și doar a predica
Nu văd ce rost are
Aici prezența mea
Când ce rezultă-n mine este numai sânge
Dat pe dinafară pentru a te unge
Pe răni tu, înțeleptule
Ai țipat destul să-mi tai urechile
Furia ți-a ajuns dincolo de cer
Și cântecul ți-e plin numai de "disper"
Si gol de "ajutor"

Însă nu e "gol"
De "spune-i tu pentru mine"
Ca și când ar fi ok să obții
Tot ceea ce vrei fără sa îți ții
Singur șaua vieții
Se simte incredibil și-mi pare impecabil
De bine plănuit, căci nu ești responsabil
Dacă nu merge bine, doar n-ai spus tu ceva
Erai prea ocupat cu a te alerga
Cu furia cu mânia și mândria ta

Toți sunteți furioși și intitulați
Să aveți dreptate, să nu vă schimbați
Toți sunteți titani și restul sunt cei proști
Se pare că sunteți destul de inimoși
Să vă iubiți pe voi suficient încât
Să vă protejați de orice v-ar provoca mai mult
Perspectiva asupra realității
Asupra iubirii sau a maternității

Iubirea mea nu pare
Să aibă loc aici
Și nu-s vreun salvator
Ca să vă scap de frici
Mai ales atunci când clar ca din topor
N-ați sugerat niciunul că vreți vreun ajutor

Suferiți că vă place și asta-i adevărul
Pe care-l văd eu, nu *** sa fiu eroul
Când refuzați puternic orice implicare
Care să vă fie puțin provocatoare.

Nu vă doriți salvare, ci numai validare.

Sclavi ai vieții voastre, ah cât e de trist
Dar păreți comfortabili în lacrimi și abis
Și când am încercat o mână sa vă-ntind
M-am topit și-am plâns, era mult prea acid

De libertatea-i munte, îmi sunteți plini de mare
Și-am să vă mulțumesc, căci nu e de mirare
Că busola mă îndrumă pe altă cărare
Și vântul dintre pânze îmi zice așa tare

"Ești doar eroul tău, și orice chemare
Ce vine dinspre ei, doar cere ca atare
O respingere simplă, fără vreo formă
De sentiment de ură sau țipete de normă "

Nu vreau sa vorbesc cu nimeni despre nimic
Și am s-o țin simplu, nu am s-o complic
Dacă îmi aduceți acest zgomot în casă
Sper să mâncați bine, dar nu la a mea masă,
Am sa vă anunț că nu e pentru mine,
Și am s-o zic repetat și dacă tot nu-i bine
Sau nu are valoare încă ce vă spun,
Sper să fiți iubiți, dar pe al meu drum
Nu vă mai *** permite vreun fel de access
În realitatea mea sau să îmi abuzez
Iubirea și răbdarea când văd așa de des
E loc doar de-un om, și drumu-i deja mers
De mine.

Așa că baftă voua,
Și cu bine mie.
Sau poate e pe dos,
Nu vreau sa stiu,
In fine.

_M.

Living Inside myself
Living  within me
All I want to do is to break free
Inside Lies a hidden Jewel and to
Introduce to the World the
True Me
Can't you see??
Like a Clam in its Shell
My Body is the House
from whence my Soul
Dwells

B.R
11/18/2022

morning I wake and
before I sense life
I sense you.
in these moments
before the dreams steal out
and the parade of fears and hopes and lists marches in, we
are
enough.

my hands reach out fingerprinted
with memories of your geography:
the aspect of your spine,
the quake of your heart,
the heat in your skin in the dark
rising and falling as you breathe
Yes
And
Yes.

but I do not touch you yet.
the way first silent light of day
bends over you and

stares -

I know you are not mine alone.

I share you
with divinity and science and galaxies
and music and gravity and Now;
and the wind that lifts the branches of our hearts
with sighs.

still, I am a little greedy.
I am a little in love.
I cannot hide the joy
that cracks my face
as I stretch across the world of our bed
and meet your skin.
all I know pours into this instant:
a muscle shifting, breath quickening,
your eyes opening slowly like
planets escaping eclipse
as you roll over lazily
and smile,

‘hi’.

Along the same roads where memories reside,
I saw you again, and something inside died.
As if my soul has never moved, still tethered to the past,
And my heart, open wide, waits steadfast,
To cradle you again, to mend what’s torn,
To find the quiet solace where love was once born.

My heart is unpleasant and distant.

Maybe, in a boulevard of mind's musing
And a disgruntled man
This battered throb is a utopia
That is ever for the ample loved
For the enough affirms and all that matches

The flesh of scarcely, it liberates something like;
A melody of lover's sigh
A language only true hearts speak.
A voyage where emotions navigate.

How my thoughts always reign
The upsides wane
Below its pith, to its veins
Like wilted-beat of rhythms or a fainted bloke
That searching for his sane

And every little thing I had felt blooming within
I ought luminously, beyond.

I just sham
I don't.

I have been to the depths of madness,
Yet I haven't lost my sanity.
I cling onto it like a mother
clings to her child's dead body.
I have seen my worst selves resurrect and being crucified
Under the weight of all my sins.
Yet, I have never willingly committed a crime.
Like the wooden dock at a port that holds all ships
from sinking to the wrath of the ocean currents,
I have harboured my evil
deep within me
With great power and diligence.
It's a quiet storm raging inside me.
My insanity threatens to spill out
to the edges of my constraints,
blurring the sight of blood on my hands.
For a tiny moment, my smile changed
giving way to something sinister lurking
in my soul.
And then it was gone like a fleeting wind
moving swiftly to a distant land.
But the wind has seen my self inflicted wounds,
She whispers the truth, she knows me truly that
I am a bigger omen than the crows and the raven.
Two tides clash fighting for control.
Day and night juxtaposed in a singular skin.
All hell is beginning to break loose.
The more I try to mend myself,
the harder the waves rock my ship.
The more I try to breathe,
the more the air begins to drown me.
In order to silence my cries,
it pushes me to a gentle hush.
Silence has never been this loud.
My insanity has never been this dangerous.

To every woman,

With thick thighs and a curvy frame
Don’t be shy or ashamed
Flaunt your hourglass figure
There’s love for bodies that bigger

To every woman,

With long legs and skinny frame
Don’t be shy or ashamed
Strut that supermodel walk
Silence all the negative talk

To every woman,

With a tall physique and supple frame
Don’t be shy or ashamed
You posses the beauty of an Amazon
Stand tall whether it’s heels or sandals on


To every woman,

Know you are loved and adored
By real men all around the world.

Who needs sleep?
Not me.
When silence
Cuts deeper than
Any other knife.
My thoughts
Are pounding
Twisting and turning.
The weight I carry
Unseen ,untold
Grows heavy
In the midnight cold.
The restless fire in me
Too big to hold,
Keeps me awake
Till I shake.
Who needs sleep?
Not me.
Not now .
Tracing the lines
On my thighs
That no one shall
See.
To silence the pain
That I keep deep within .
Even in the dark
I know it's clear,
The path I walk is
Paved with fear.
Who needs sleep ?
"ME!"I scream ,
Gasping as I
Let my mind run
Free...

Like an onion whose layers have lifted
The Self with sharp vision and gifted
Is shedding its skin
To expose what’s within
It’s consciousness pure and unscripted