Beneath the twilight’s soft embrace,
I wander through dreams of you—
A universe of fire and grace,
Where every star sings a love true.

Your eyes, like distant galaxies aglow,
Illuminate the corridors of my heart,
In every whispered breeze they bestow
A promise that we’ll never be apart.

Your voice, a river of tender notes,
Carries the secrets of the ancient skies,
Where love in every fleeting moment floats,
And time in your eternal presence lies.

In the garden of our shared desire,
Roses bloom with fervent, crimson fire,
Their petals drenched in passion’s refrain,
A symphony of longing, free of pain.

So let our souls entwine in endless flight,
A dance of shadows, light, and fervent grace,
For in this sacred, ever-blazing night,
Our love becomes the cosmos we embrace.

Coperită-n ale apusului măiastre straie,
Sub veghea ochilor cerești, în noapte
Susurând prin sufletu-mi dorinței pâraie,
Buzele-i de sânge mă cheamă-n șoapte.

Lângă codrul cel bătrân, sosirea îi veghez,
Coborând pe raza lunii, amară fantasmă,
Căutând-o, pe cereasca boltă, navighez
Cu sufletul îmbibat de a codrului mireasmă.

Ai nopții chitariști la vals ne invită,
Pe ringul de smarald, pășim tăcut.
Luptă cu dorința, pierdută la ispită,
De mi-ai da, să fie aievea… Un sărut!

Dar, tu, nu vii, nu treci al meu hotar,
Pieptu-ți mereu cald, azi, făr-de suflet este.
Un îndrăgostit, în al codrului vechi altar,
Privind spre cer, la a noastră poveste.

Sub clar de stele, inima-mi tresare,
Visul tău blând ca soarele răsare,
În noaptea adâncă, iubirea înflorește,
Și fiori de vis, tainic amor făurește.

Pe cărări de gând, pasiunea se aprinde,
Cu tine, inima între vise se întinde,
Sub aleanul serii, a dragostei vrajă ne ******,
Ale iubirii mistere, sărutul ni-le traduce.

În noaptea de argint, în ochii-ți citesc romanțe,
Privirea ta oglindește universu-mi de speranțe,
Mâinile noastre se întâlnesc, vorbind prin atingeri,
Să înțeleg, ***, divine plângeri, cântece de îngeri.

S-așterne arama în valuri
Pe vatra codrilor goi,
În toamna plină de daruri
Și regrete mai apoi.

Cad frunzele goale
În vreme de vânt și nor.
La nimeni nu-i va fi jale
De sărmanele când mor.

S-agață-n plutire de ramuri,
Se pierd vlăguite-n zadar.
Se sting veștejite-n vaduri,
Lovite de vântul amar.

În freamătul fără de șoapte,
Se sting umbrele lor.
Dar nimeni cernit n-o să poarte
La nimeni nu-i va fi dor.

Țesătoru’-și strânge pânza,
În febra verii, răstimp s-a spetit
Pentru ea, ce-nvie frunza,
Veșmântul tăcerii a pregătit.

Nostalgii, tristeți te cuprind
Iarna-și așterne uvertura
Bruma răpune florile, privind
Sărutul morții farmecă natura.

Când verdele iarăși răsare
Și muguri se-nalță-n nămeți
Pieri-va-o toamna în zare,
Cu amintiri, dureri, tristeți.

Prin codrul bătrân, șoaptele cântă,
Un dor ascuns în foșnet stingher
Străluce o rază pe frunza cea frântă,
Și Vântul aduce povești din eter.

Izvorul tresaltă sub a soarelui surată,
Și-mi spune tăcut legământul uitat
Din taina pădurii, de veacuri păstrată
Se naște dulce vis, în amurg luminat.

Sub teiul cel vechi, printre raze pierdute,
Un gând înflorește sub pasul tău blând.
Și timpul adoarme-n secunde tăcute,
Lăsând primăverii un loc tremurând.

O lume de vis se ascunde sub frunze,
Sub umbra ce tremură tainic pe drum.
Iar Vântul cel tânăr, cu zâmbet pe buze,
Învăluie cerul și arde lumea-n scrum.