Submit your work, meet writers and drop the ads. Become a member
Firoiu Daniel Dec 2014
Imi soptesti vorbe dulci, in timp ce-ti ascuti spinii,
Ca prin vraja ma atragi printre portile gradinii.
Si se-nchid in urma mea cu un scartait incet,
Soarele dispare-n zare lasand cerul violet.

Eu te caut fermcat printre atat de multe flori
Ce ma incanta si m-atrag cu ale lor calde culori,
Frunzele fosnesc in juru-mi, in explozii de ecou
Tu incet prepari veninul in amurgul indigou.

Si pasesc increzator, nestiind ca o sa m-ataci
Fiindca asupra ta vegheaza o armata de copaci,
Si ma zgarie si-mi par un sinistru labirint
Luna imi ghideaza calea cu a ei raza de argint.

Stralucesti printre frunze atragandu-mi privirea,
Caci mirosul tau ma cheama si-mi ineaca gandirea,
Inima-mi tresare tare fiindca tu-mi promiti saruturi
Inauntru o simt *** bate simultan cu mii de fluturi.

Si imi canti incet un cantec intr-o liniste de gheata,
Insusi labirintul verde se trezeste usor la viata.
E o lume de poveste, totu-mi pare ca-i un vis
Tu sirena din adancuri, ma atragi inspre abis.

Simt liane *** se aproapie, si se incolacesc pe mine
Si ma trag tot mai aproape aducandu-ma la tine.
E de ajuns sa te privesc si raman pe loc lovit
Simt doar inima *** bate, caci in rest am amortit.

Nici medusa insa-si cu ai ei ochi patrunzatori
N-ar putea sa ma inghete si sa-mi dea asa fiori.
Cu niste lanturi cuprinzi intreaga mea fiinta
Impietrit si fascinat eu privesc cu neputinta.

Ghimpii-ncep sa ma intepe  si in carne isi fac loc
Simt veninul *** patrunde si *** sangele ia foc.
Caci cu cat m-apropii tot mai mult tu ma ranesti,
Si in crunta-mi suferinta tu continui sa zambesti.

Sfaramat in mii de cioburi, ma atarn de-un fir de ata
Doar prezenta ta himera ma mai tine acum in viata.
Insa tu dai drumu lantului, si ma zgarii violent,
Din atatea rani deschise veninul se scurge lent.

Naucit ca sunt iar liber, tremurand m-am ridicat
Chiar si ghimpii tai uscati, eu incet i-am scuturat.
Doar in inima au ramas, caci mi-e frica-n lipsa lor,
Viata incet mi se va scurge printe gauri s-am sa mor.

Simt un foc adanc in suflet care arde irizat
Si cu infinita lui ardoare, ma consuma infometat,
Caci te vad acum mai clar si incep sa realizez,
Ma ranesti doar stand acolo desi eu ma-ndepartez.

Nu sunt ghimpii ascutiti ce m-au stors usor de sange
Nici veninul tau fierbinte ce din vene mi se scurge
Nu-s nici vorbele otravite ce le spui tu cu blandete,
Caci desi nu vrei s-o faci, ma ranesti prin frumusete.
Valentin Eni Nov 15
Sometimes beating hard, sometimes at rest;
my heart knocks softly at the door of my chest.

As if in pain, as if to die,
As if it begs to break outside;

As if it fears the weight of my sorrow,
as if it hopes to see you tomorrow.

My heart knocks softly at the door of my chest;
sometimes beating hard, sometimes at rest.


a. (Literal Translation)

Listen to My Heart

sometimes stronger, sometimes softer;
my heart beats at the door of my chest.

as if it would hurt, as if it would die,
as if it would ask to come outside,

as if it would fear to die with me,
as if it would want to see you tomorrow too.

my heart beats at the door of my chest;
sometimes stronger, sometimes softer.

b. (Original poem in Romanian)

ascultă inima mea

când mai tare, când mai încet;
inima-mi bate la uşa din piept.

de parcă ar doare-o, de parcă-o să moară,
de parcă s-ar cere să iasă-n afară,

de parcă s-ar teme să moară cu mine,
de parcă ar vrea să te vadă şi mâine.

inima-mi bate la uşa din piept;
când mai tare, când mai încet.
The poem explores the interplay between physical sensations and emotional experiences, using the heartbeat as a metaphor for love, longing, and the vulnerability of existence. It conveys an intimate dialogue between the heart and the self, reflecting fear, desire, and hope.

The repetition of the opening and closing lines creates a cyclical structure, mimicking the constancy of the heartbeat and reinforcing the poem’s reflective nature.

The poem reflects the human condition—torn between fear of loss and the longing to love and be loved. The heart becomes a symbol of both physical life and emotional depth, embodying the fragility and resilience of existence.
irinia Jan 2015
"De mi-ai face tu inima punte, sa te intampin mereu."*

here, distracted by seagulls
I have dreams interrupted by gravity
you are painting the moon in my hair
I would like to open my eyes
to say something
but I am already taken to you in all languages
between the lines only empty spaces
I still haven't figured it out
why you split the page in two
don't want to hear the dying time
you are painting my red red heart
naked
I want to kiss your fingers,
your tired shoulders
in solid mornings
the way you stepped/screamed/exploded inside
my skin your umbrella against the void
they cannot convince me of anything
the night cannot erase
the freedom of light
in Turner's eye

somewhere beyond the hip of night
I'm waiting for something by the sea
but what it is
it's a mystery carried by seagulls
so far away
that far away
from me
Classy J Apr 2019
I’m losing control.
Twisting and turning on this river bed.
Consciousness falls over the cliffs edge.
My mood spins along with my emotions.
Tossing and turning.
Longing your touch.
Longing your kiss.
For without you I am empty.
Drifting in melancholy.

What can I say?
My addictions consumed me.
Lost direction on my journey.
The winds are blowing and I’m growing weary.
Nearly escaped this plain of existence along the way.
My existence has broken down when you chose to leave me.

But I don’t blame you.
No, I knew what I was doing.
For I was broken even before I ever met you.
But then you pieced me together.
And I thought I was whole.
I thought I was free.
Loving you, feeling safe when you were beside me.

But then I lost control.
Everything happened so quickly.
Now I’m alone once again.
Broken hearted looking over this river bed.
Drifting along in melancholy.
Longing your touch.
Longing your kiss.
We’re standing together now, under the light of our winter moon.
Standing proud, for the love we will share begins soon.
I see your face, shining, with that certain celestial light.
You’ve brought back my hope to glow eternally bright.
Unattested, you have answered my call; all I’ve been praying.
And I’ll always cherish this peace and the love you’ve been saying.
You’ve filled the gaps, sitting idly inside my heart.
It’s been longing for you, all this time we’ve been apart.
I will cherish this life we’ll have, so you can be closer to me.
And for the greatness, we’ll share, growing endlessly.
I want nothing more than to face this all, together.
And the chance we have to start our “happily ever after.”

///

Acum stăm împreună, sub lumina lunii noastre de iarnă.
Stând mândru, pentru dragostea pe care o vom împărtăși începe curând.
Îți văd fața, strălucind, cu acea anumită lumină cerească.
Mi-ai adus înapoi speranța de a străluci etern luminos.
Neatestat, mi-ai răspuns apelului; tot ce m-am rugat.
Și voi prețui întotdeauna această pace și dragostea pe care ai spus-o.
Mi-ai umplut golurile, stând în inima mea.
Mi-a fost dor de tine, în tot acest timp am fost separați.
Voi prețui această viață pe care o vom avea, astfel încât să puteți fi mai aproape de mine.
Și pentru măreția pe care o vom împărtăși, crescând la nesfârșit.
Nu vreau altceva decât să fac față tuturor, împreună.
Și șansa pe care o avem de a începe “fericit pentru totdeauna.”
English and Romanian
stranger Sep 2021
Îmi alunecă ochii în gură
Nu mai contează câte ore am dormit.
Mă uit în oglindă și știu că mă-njură,
Zilele dinaintea mea deja au trecut până am clipit.
Și urlă viața după mine:
"Ce-ai făcut cu mine curvo ?"
*** face orice orgoliu cu sine.
"mi-am futut o zi întreagă pentru o amintire redată la viteza disperării turbo"
Vorbesc cu moartea în fiecare seară și îi spun că nu știu ce vreau mai mult ***, viață sau să scap de oboseală.
Îmi spune sexul e o iluzie la fel ca viața
Și oboseala stă doar cât e lăsată.
Ce viață deraiată!
Nu-ți lași ochii să se închidă dacă ai fost prea onestă.
Și dacă dormi, te trezești cu regret cusut în țeastă.
Eu nu răspund
Eu nu vorbesc
Eu nu stau la rând
Eu nu știu să mă feresc
Și totuși încă trăiesc.
Mama a zis că ceața e a lui Bacovia
Eu cred că nu știe nimic despre ea.
Nu așa funcționează lumea.
Tata a zis că mi-am ales soarta
Mi-am negat fericirea și viața
Că mi-am tăiat șansele pentru alta.
Eu mi-am propus să nu mai văd
Să nu mă mai las urmărită
Coruptă de ură, oamenii se lipesc când eu vreau să dispar din orbită.
Vreau să fiu într-adevăr uitată.
Nu-mi permit să fiu iubită
Nu-mi permit alt suflet în purgatoriu.
Forever now, a part of me is a part of you
Embedded in your soul, and your heart too.

I found you nestled in a constellation of stars
Putting back the pieces of your broken heart.

You’ve buried your tears everywhere you’ve gone
Hoping to see a new light by the break of dawn

Your shattered self can build back up again
In a new spring, soaring, like a beautiful wren

Gazing proud, like a sacred evergreen
Forever now, a part of you is a part of me.

///

Pentru totdeauna, o parte din mine face parte din tine
Înglobat în sufletul tău și în inima ta.

Te-am găsit cuibărit într-o constelație de stele
Punând la loc bucățile inimii tale sparte.

Ți-ai îngropat lacrimile oriunde ai mers
Sperând să vedem o nouă lumină până la zorii zorilor

Sinele tău spulberat poate fi reconstruit
Într-o nouă primăvară, în creștere, ca un wren frumos

Arătând mândru, ca un sacru veșnic verde
Pentru totdeauna, o parte din tine face parte din mine.
stranger May 2022
fatalism și reavăn.
reavăn și fatalism.
n-am mai scris,
n-am mai scris.
mi-a mers gura prea puțin și acum mi-e capu-n groapă.
mă soarbe Oltul ?
Rămân o cruce ortodoxă, stingheră pe marginea drumului, îndoită de mașini în depășire.
reavăn... e reavăn după ploaie și îmi intră în vene.
fatalism slav și decăderea omului, cui i-am mai dat urechile mele?
asta nu sunt eu aici,
nu eu aud, nu eu simt.
ace și mâini atinse, drumuri scurse, reavăn și fatalism.
da n-am mai scris!
nu, nu, pentru că nu ***!
nu în București, nu în tramvai, nu in scaunul din dreapta, nu cu mâna lui tata strânsă pe volan, nu cu piciorul scuturându-mi în spital.
un chist pe ovar, un folicul hormonal habar n-am;tot e un reavăn tot e fatalism și eu iar n-am scris.
poate că nu mai am de ce.
viața e film destul nu mai are nevoie de scenarist, viața m-a depășit uite, e self-sustaining!
Tata a zis că i-am frânt inima când i-am zis să mă ia acasă la 2 ani, ce isteric.
Nu mai vreau să aud, nu mai vreau să simt atât de greu din cer curgându-mi la tălpi,
rămân reavăn și fatalism și nu mai scriu nimic, nimic.
reavăn sărută buzele astea - petale de iris lăsate în soare!
reavăn, reavăn sărută trupul ăsta și mintea ce duc oriunde în nicăieri!
reavăn, sărută fatalismul ăsta infantil și torturat și dă-mi înapoi tot ce a fost și poate fi eu!
stranger Sep 2021
Neajunsuri
Am scris mii de cuvinte, 0 răspunsuri
Sute de paragrafe în ani fără repercusiuni.
Locul mă înghite
Nu tot ce zâmbește, minte.
Și totuși încă scriu cuvinte.
Inima sparge în palpitații
Mintea râde și întristează generații
Iar mi-e frică, iar mă mint, iar adorm în fibrilații.
Neajunsuri, se rezumă
Ce să calculez, când tot e în venă.
Mintea conjugă, durerea e genetică.
Mama râde și mă-ntreabă dacă eu chiar am inimă.
Eu cu ochii pe sub unghii, ascult și jur că cineva mă strigă.
Poate e băiatul de pe trotuar spunând că sunt înstărită ,
Tata ajungând și-n Afganistan, are buzunar de armată.
Poate e doar o proiectare și altă inutilă supărare,
Un comentariu rupt în soare, o rază arzătoare.
Eu ascult și mi-aș astupa buzele.
Să nu mai aibă dorințe.
Adevăruri, minciuni... O sărutare.
Ce-mi mai stă în cale.
Îmi e frică, poate sunt eu
Nu oameni, nici minte nici Dumnezeu.
Rup din mine pentru nimeni
După încep să caut,
Liniștea caută și ea crize,
Nu mai *** să mă ascund.
adi Jan 2020
Dupa ce mi-am taiat pieptul
Mi-am scos inima si
Am pus-o linistit pe sina de tren care vibra in anticipare, dar
Stati linistiti!
Totul era ascuțit.

— The End —