Plecat-ai la răsărit, a nopții mele lună,
Până ieri, îmi vorbeai de ce ne-a fost ursit,
În sufletul meu, ai lăsat neagră furtună,
Unde ești, iubita mea, de ce m-ai părăsit?

S-așterne cerneala, al scrisorii mele sânge,
Așteptare, vise nespuse, ale iubirii sclipiri,
Frumoaso, dorul de tine sufletu-mi frânge,
Cărări de gând îmi leagă ale noastre amintiri.

Unde-s pielea ta cea fină și buzele-ți dulci?
Mai știi tu, oare, în poiană, lângă vechiul măr,
Când voiai, capul în brațele-mi să-ți culci?
Cunună albă de mărgărite să-ți aștern în păr.

Se usucă cerneala, al scrisorii mele sânge,
Pe paginile pline cu lacrimi vechi de dor
Vântul acasă te cheamă, fereastra te plânge
Unde ești, iubita mea, eternul meu amor?