Submit your work, meet writers and drop the ads. Become a member
Valentin Eni Nov 19
(Literal Translation from Romanian)

This poem, actually,
it's not even a poem,
just some random text
that
will waste your time
and energy,
will try to hurt you
and rub salt in the wound,
it will mess with you a bit.
That's what happens when you don't read
what you're supposed to.
This text was born
to teach you a lesson:
next time
be more careful
with what you choose to read!

(Alternative translation I)

A Poem Not Meant to Be Read

This poem, in truth,
is no poem at all,
just a simple text,
meant to stall—
to steal your time,
your energy, too,
to wound your soul
and rub in the salt,
mocking you,
it’s your fault.

That’s what happens, don’t you see,
when you read what’s unworthy.

This text was born with a goal in mind:
to set you straight, to make you find
a better path, a wiser way—
be cautious in the books you stray!

(Alternative translation II)

not recommended for reading

this poem truthfully
isn't even poetry,
just some random text
that will steal your time
and drain your energy,
will try to wound you deep
and on that wound will heap
salt, in other words
it's making fun of you.
that's what you get, it's true,
when you don't read what's due.
this text was meant to be
a lesson, you will see:
next time
be more careful
with what you choose to read!

(Original poem)

poezie nerecomandată lecturii

această poezie, de fapt
nici nu e poezie,
ci doar un text oarecare
care
îţi va lua ceva timp
şi ceva energie,
va încerca să te rănească
şi pe rană să-ţi presoare
sare,
adică îsi va bate niţel joc de tine.
aşa-i, când nu citeşti
ceea ce se cuvine.
acestui text i-a fost dat să se nască
pentru a te pune la cale:
altădată
să fii mai precaut
în lecturile tale!
The poem playfully critiques the act of reading indiscriminately, mocking both itself and the reader for engaging with texts of questionable value. It examines the relationship between writer, text, and reader, exploring notions of expectation, disappointment, and self-reflection.

The tone is ironic, self-aware, and lightly admonishing. The poem is a "non-poem," undermining its significance while drawing readers into its trap. Its conversational style, fragmented structure, and casual rhythm reinforce the playful nature, making the critique feel lighthearted rather than harsh.

Mocking its lack of depth, the "poem" provokes the reader to reflect on their choices and consider the value of what they consume. At the same time, it critiques the culture of superficial engagement, urging a more thoughtful approach to literature.
stranger Oct 2022
Compensez acum pentru câte n-am trăit,

O mandibulă travertin, nu-mi mai filtrează plămânii

Decât când sunt singura

mint

Când sunt singură ajung la apogeul interogării.

Da, are dreptate acum m-am convins.

Nu mai *** spune că beau sau că fumez în plan social

Un viciu real e un viciu personal iar eu...

Eu îmi transform tot în viciu atât cât există în intimitatea propriei mele minți.

Îmi privatizez existența precum visam că voi face, un chin, o răutate de nedescris la fel *** spunea tata-totul se va întoarce când "ai grijă ce-ți dorești că poate se îndeplinește."

Tată, nu e un "poate" , vezi tu toate aceste spuse intră în contradicție;mi-ai spus că tot ce vreau, primesc și ai dreptate-nu e un "poate" , e unica certitudine.

Tată dacă ai știi că glumele despre un viitor malefic aveau să devină realitate pentru fiica ta, le-ai mai fi spus?

Și această frumusețe de a trăi și de a admira tot malefică rămâne în prisma unei existențe deteriorate, acrită de timp.

Tată dacă ți-aș fi spus că era prea târziu, ai mai fi venit?

Toată această ardoare a mea de a afla *** se poate trăi mă conduce dintr-o viață în alta.

Și așa schimb lumi, anotimpuri, oameni, existențe - eu avertizez dar niciuna dintre aceste vorbe nu sunt concrete, aceste discursuri discrete, aceste vise pe jumătate coerente-eu nu sunt poet când îmi găsesc vină, când mă blamez, eu nu sunt poet când previn oricât de frumos poate suna.

eu nu sunt poet, nu când fumez, nu când implor, nu când sufăr.

Tată, eu știu că nu mă vrei poet, ceva filozof delirând într-o râpă.

Tată, asta se întâmplă,asta se va întâmpla.
stranger Apr 2022
picături de cafea pe cizmele mele albe din dulap,
lăsate din toamnă să se holbeze în întuneric
praf ce plutește prin lumină feeric, am deschis geamul, sper că merit.
doare subit ceva ce nu simt iar eu din nou am doar 9 ani sub pătură, uitându-mă în gol...
şi caut un clește încins cu care să mă scot afară din mine până nu puşc dinadins.
trec zilele rămân îndrăgostită
de tine și de zidurile ce ne țin în viață
de tine și de primăvară.
orice cameră e de-un bolnăvicios amar, afară respiră sper ca gândurile să mă mintă.
seara stau și miros vară, și e mireasma singurătății, așa de dulce, atât de urâtă.
măcar luna stă nemișcată și când îmi deschid ochii miroase a tot ce am iubit vreodată.
mă ascult pe mine câteodată și sunt tânără
nu mai vreau bani, mâncare sau speranțe
vreau să fiu aici.
Se pare ca știi totul
Și doar a predica
Nu văd ce rost are
Aici prezența mea
Când ce rezultă-n mine este numai sânge
Dat pe dinafară pentru a te unge
Pe răni tu, înțeleptule
Ai țipat destul să-mi tai urechile
Furia ți-a ajuns dincolo de cer
Și cântecul ți-e plin numai de "disper"
Si gol de "ajutor"

Însă nu e "gol"
De "spune-i tu pentru mine"
Ca și când ar fi ok să obții
Tot ceea ce vrei fără sa îți ții
Singur șaua vieții
Se simte incredibil și-mi pare impecabil
De bine plănuit, căci nu ești responsabil
Dacă nu merge bine, doar n-ai spus tu ceva
Erai prea ocupat cu a te alerga
Cu furia cu mânia și mândria ta

Toți sunteți furioși și intitulați
Să aveți dreptate, să nu vă schimbați
Toți sunteți titani și restul sunt cei proști
Se pare că sunteți destul de inimoși
Să vă iubiți pe voi suficient încât
Să vă protejați de orice v-ar provoca mai mult
Perspectiva asupra realității
Asupra iubirii sau a maternității

Iubirea mea nu pare
Să aibă loc aici
Și nu-s vreun salvator
Ca să vă scap de frici
Mai ales atunci când clar ca din topor
N-ați sugerat niciunul că vreți vreun ajutor

Suferiți că vă place și asta-i adevărul
Pe care-l văd eu, nu *** sa fiu eroul
Când refuzați puternic orice implicare
Care să vă fie puțin provocatoare.

Nu vă doriți salvare, ci numai validare.

Sclavi ai vieții voastre, ah cât e de trist
Dar păreți comfortabili în lacrimi și abis
Și când am încercat o mână sa vă-ntind
M-am topit și-am plâns, era mult prea acid

De libertatea-i munte, îmi sunteți plini de mare
Și-am să vă mulțumesc, căci nu e de mirare
Că busola mă îndrumă pe altă cărare
Și vântul dintre pânze îmi zice așa tare

"Ești doar eroul tău, și orice chemare
Ce vine dinspre ei, doar cere ca atare
O respingere simplă, fără vreo formă
De sentiment de ură sau țipete de normă "

Nu vreau sa vorbesc cu nimeni despre nimic
Și am s-o țin simplu, nu am s-o complic
Dacă îmi aduceți acest zgomot în casă
Sper să mâncați bine, dar nu la a mea masă,
Am sa vă anunț că nu e pentru mine,
Și am s-o zic repetat și dacă tot nu-i bine
Sau nu are valoare încă ce vă spun,
Sper să fiți iubiți, dar pe al meu drum
Nu vă mai *** permite vreun fel de access
În realitatea mea sau să îmi abuzez
Iubirea și răbdarea când văd așa de des
E loc doar de-un om, și drumu-i deja mers
De mine.

Așa că baftă voua,
Și cu bine mie.
Sau poate e pe dos,
Nu vreau sa stiu,
In fine.

_M.
stranger May 2022
sper să plouă încă puțin
să spele țiglele pe care mi-am stins țigările
să șteargă și ultimele urme rămase din mine.
ți-aş spune că nu mai am loc de mine.
că m-am scârbit să-mi tot aud vocea atât de tare, când vorbesc și când tac, încât am căutat tot ce-mi este opus.
o vocea înceată care dă impresia de blândețe, o liniște atât de fină m-am simțit intrus.
ți-aş spune că dau pe afară...
eu, însumi, fizic când nu mai găsesc destul loc în casă încât trebuie să fug
dar și ca aerul îmbâcsit dintr-un autobuz înghițit ca într-o tortură de către pasageri,
nu mai am loc în mine.
aș spune de ură sau de ciudă dar e mai degrabă de o iubire neîmpărtaşită pentru viață.
mai degrabă nu mai am loc de așteptarea asta care pare eternă.
nici nu mai știu ce aștept și de ce
așteptam odată o atingere mai fină decât mâna-mi
dar poate că șmirghelul acesta îmi este sortit și nu mă mai *** ascunde după singurătatea mătăsoasă a altora când îmi țin în frâu solitudini mult mai acre.
poate că generozitatea atingerii este doar o pâclă din care eu nu mai *** ieși și rămân cu impresia că atingerea vindecă.
simt *** rânjește cineva în spatele meu tot timpul și se excită când îmi vede lacrimile.
îmi aud numele șoptit bolnav de către ceva muribund de parcă mă vrea alături iar eu...
eu doar aștept
pentru un piept mai puțin înnodat.
time is a jest
stranger Jan 2023
și nu mai rămâne nimic de făcut
doar gura asta de rodie s-o înghit
și să achit un timp trecut pentru un noi ce nu există
eu rămân pe jos tu în pat, eu plec în mansardă tu la masă cu paharele sparte și rujul meu roșu.
atât a rămas din mine, o dorință să-ți fiu și o urmă de ruj la tine pe piept
atât am fost.
îți fredonez ceva, nu contează ce anume atâta timp cât face sunet
să distragă că sunt goală, să distragă ce sunt cu adevărat
tot ce sunt eu se prelinge pe tine și nu ne mai suportăm, și suntem înfometați.
ți-am dat din mine limbă corp și melasă de minte
ți-am spălat capul pe întuneric în cada și era atât de frig
ți-am plătit pentru ce am luat.
Am mers seara la lac să mă prefac scriitor
Să găsesc cuvinte ca să cer ajutor
Cu șarm și sub o formă
Nu basic sau de normă
Nu! Căutam o scânteie
Sau o intenție, idee
O mică odisee
Care să-mi reflecte
Rănile spre mine
Ceva mai blând
Fără furie
Sau să învăț să fiu plăpând
Și să îmi fac viața vie.

Nimic prea wow, n-am văzut mult
Am stat pe iarbă printre plante
Maxim o lebădă sau poate
Un porumbel zburând pe cer
Nu m-am prins în timp util
Că ziua trecuse subtil
Ceasul a zis cu convingere
Că era ora de stingere

N-am găsit ce căutăm
Prin ai creierului geam,
Dar am simțit destulă pace
Știind ca totul se întoarce
A doua zi,
Și că totul va muri,
Și apoi va reveni,
E la fel ca empatia
Omul ce-și uita condiția
Și își pierde reflexia
Înjură ploaia, însă tot ea
E cea ce-i spală oglinda
Cel ce nu se-ndepărtează
De propriul suflet nu navighează
Viața cu adevărat
Cel ce a asigurat
Mereu că știe ce-l așteaptă
E după gratii, după lacăt
Spiritual, emoțional, mental și vibrational
Uimirea nu va fi găsită
În cunoscut, ea e sădită
De fraierul ce se aruncă
În ocean, ce se îneacă
În confuzie și pleacă
Din portul construit mental
Comoara este în ocean,
Deci fii curios! Sari orbește!
Dacă n-ai pânze, vâslește.

_M.
Zboară odată! femeie pumnal
Cu părul roșcat precum un stejar
In toamnă, o doamnă
Cu zâmbet pur și elegantă
Ce abia pornește-n lume
Și își strigă propriul nume
Acum într-un necunoscut
Nou și nemaivăzut
Cu vise-n zi și vise-n noapte
Cu poezii de "ce-ar fi poate"
Cu familii încurcate
Și pânzele sus ridicate
Pe un ocean de emoții
De gânduri și de retrospecții
Busola nu merge, ce direcții
Să aleagă pe al vieții
Drum de nu ce simte că o cheamă
Să fie propria persoană

Zboară odată!, femeie pumnal
Nici nu mai știu *** să respir macar
Dar apoi să m-odihnesc,
Relaxez, gândesc, trăiesc
Și nu mi se pare drept
Cât de mult te plimbi prin piept
Pe la mine si prin cap
Prin ochi, urechi și Instagram
Vreau niște spațiu să fiu calm
Și niște timp să-nvăț sa am
Frâiele propriei vieți
*** să-nvăț asta când m-aștepti
În fiecare colț all minții
Grădinii și zâmbești cu dinții
Și nu știu să-mi refuz dorința
Instinctu-mi cucerește ființa
Și eu plec din acest corp
Și mă tem c-o s-ajung mort

Mă tem c-o sa te folosesc
Că o să mă abandonez
Pe mine și tot ce creez
E un specific tip de chin
E neîncredere-n destin
Și dorința de control
Cu un strigăt de ajutor
Mut.

Am vrut mult
Să mă las purtat de vânt
E enervant să văd cât sunt
Cu mine însămi eu de crunt
Și să revăd *** ajung
Să îmi tai propriul avânt
Să văd *** iar nu știu sa simt
*** amorțesc și mă agit
*** cred că rămân fără timp
Și tot ce ajung să am pe chip
Sunt dorință și confuzie
Ce fel de iluzie
Îmi mai vând de data asta?
Oricum tu vezi după masca
De care eu sunt convins că este realitate
Nu văd alt drum spre libertate
Decât încredere ca poate
Necunoscutul ce-l trăiesc
E un mister prin care o sa găsesc
Ceva mai multe despre mine,
Deci hai că sar, o să fiu bine
Probabil.
_M.

— The End —