Submit your work, meet writers and drop the ads. Become a member
Plecat-ai la răsărit, a nopții mele lună,
Până ieri, îmi vorbeai de ce ne-a fost ursit,
În sufletul meu, ai lăsat neagră furtună,
Unde ești, iubita mea, de ce m-ai părăsit?

S-așterne cerneala, al scrisorii mele sânge,
Așteptare, vise nespuse, ale iubirii sclipiri,
Frumoaso, dorul de tine sufletu-mi frânge,
Cărări de gând îmi leagă ale noastre amintiri.

Unde-s pielea ta cea fină și buzele-ți dulci?
Mai știi tu, oare, în poiană, lângă vechiul măr,
Când voiai, capul în brațele-mi să-ți culci?
Cunună albă de mărgărite să-ți aștern în păr.

Se usucă cerneala, al scrisorii mele sânge,
Pe paginile pline cu lacrimi vechi de dor
Vântul acasă te cheamă, fereastra te plânge
Unde ești, iubita mea, eternul meu amor?
stranger Jun 2022
Tata îmi spune ca mi se atrofiază mușchii în mâna stângă
Așa că,
De noaptea ielelor nu o să mă mai mișc, o să-mi adoarmă corpul -lasă-mă să cad și nu mă mai aduna!
O să las ura ielelor să mă umple, să mă poarte cu solstițiul departe.
Tata tot îmi spune eu îmi dau urechile să le ia ielele, să le ia ielele.
Le dau lor corpul meu care zdruncină gânduri și suferințe,
Le dau lor venele și sângele care car alene globule, vise și cântece pentru sânziene.
Le voi da lor dragostea ce ți-o port, s-o ducă departe, să calce marea în picioare cu ea, să-i înflorească valurile vara ca să înghită țărmul toamna cu dragostea mea -o s-o dau lor, o s-o dau ielelor.
Le voi da cuvintele scrise și nespuse să le lase închise în codrii, să le ardă în focurile culmii.
Le voi da lor tot, vă dau tot ielelor!

Corpul ăsta rupt de timp și atât de tânăr, luați-l ielelor și făceți-vă lume
O coastă zâmbet pentru voi, ielelor!
Ochiul meu pentru cruzime, onorați-l ielelor!
Eu vasul pentru ura voastră, voi aduceți-mă de îndată acasă.

Dragostea asta pentru nimeni și pentru tot,
Luați-o voi ielelor!
Lichiditatea ei pusă în sticlă- poate hrăni pământul cât mor
Fulgeră și tună în mine timpul nerămas pentru dragoste, sânzienelor vă implor luați-o și ascundeți-o.

Mintea aceasta marmură de alamă, o povară pentru mine rogu-vă de-o aruncați.
Sau de-o păstrați ielelor, puneți-o la rece, să nu mai plece, să nu mai sufere.
Fie-vă sânge și sabie de-o luați.

Ielelor de noaptea voastră eu vă dau tot ce sunt eu,
Gură. Aer. Plămâni.
Șoapte. Atingeri. Înghițituri.
Mâini. Vorbe. Visuri.
Genunchi. Coate. Ocolișuri.
Ochi. Lacrimi. Sânge. și Podișuri.
Luați ce puteți duce și acolo unde mergeți, acolo să le distrugeți.
iele may your night rule!
Se pare ca știi totul
Și doar a predica
Nu văd ce rost are
Aici prezența mea
Când ce rezultă-n mine este numai sânge
Dat pe dinafară pentru a te unge
Pe răni tu, înțeleptule
Ai țipat destul să-mi tai urechile
Furia ți-a ajuns dincolo de cer
Și cântecul ți-e plin numai de "disper"
Si gol de "ajutor"

Însă nu e "gol"
De "spune-i tu pentru mine"
Ca și când ar fi ok să obții
Tot ceea ce vrei fără sa îți ții
Singur șaua vieții
Se simte incredibil și-mi pare impecabil
De bine plănuit, căci nu ești responsabil
Dacă nu merge bine, doar n-ai spus tu ceva
Erai prea ocupat cu a te alerga
Cu furia cu mânia și mândria ta

Toți sunteți furioși și intitulați
Să aveți dreptate, să nu vă schimbați
Toți sunteți titani și restul sunt cei proști
Se pare că sunteți destul de inimoși
Să vă iubiți pe voi suficient încât
Să vă protejați de orice v-ar provoca mai mult
Perspectiva asupra realității
Asupra iubirii sau a maternității

Iubirea mea nu pare
Să aibă loc aici
Și nu-s vreun salvator
Ca să vă scap de frici
Mai ales atunci când clar ca din topor
N-ați sugerat niciunul că vreți vreun ajutor

Suferiți că vă place și asta-i adevărul
Pe care-l văd eu, nu *** sa fiu eroul
Când refuzați puternic orice implicare
Care să vă fie puțin provocatoare.

Nu vă doriți salvare, ci numai validare.

Sclavi ai vieții voastre, ah cât e de trist
Dar păreți comfortabili în lacrimi și abis
Și când am încercat o mână sa vă-ntind
M-am topit și-am plâns, era mult prea acid

De libertatea-i munte, îmi sunteți plini de mare
Și-am să vă mulțumesc, căci nu e de mirare
Că busola mă îndrumă pe altă cărare
Și vântul dintre pânze îmi zice așa tare

"Ești doar eroul tău, și orice chemare
Ce vine dinspre ei, doar cere ca atare
O respingere simplă, fără vreo formă
De sentiment de ură sau țipete de normă "

Nu vreau sa vorbesc cu nimeni despre nimic
Și am s-o țin simplu, nu am s-o complic
Dacă îmi aduceți acest zgomot în casă
Sper să mâncați bine, dar nu la a mea masă,
Am sa vă anunț că nu e pentru mine,
Și am s-o zic repetat și dacă tot nu-i bine
Sau nu are valoare încă ce vă spun,
Sper să fiți iubiți, dar pe al meu drum
Nu vă mai *** permite vreun fel de access
În realitatea mea sau să îmi abuzez
Iubirea și răbdarea când văd așa de des
E loc doar de-un om, și drumu-i deja mers
De mine.

Așa că baftă voua,
Și cu bine mie.
Sau poate e pe dos,
Nu vreau sa stiu,
In fine.

_M.

— The End —