Submit your work, meet writers and drop the ads. Become a member
Valentin Eni Nov 23
(the final prayer)

Your Father,
who Am in heaven,
hallowed be My name.
My will be done,
My kingdom come,
on earth as it is in heaven.

Your daily bread
I give it to you today.
And I forgive your trespasses,
as you forgive those who trespass against you.

And I lead you not into temptation,
but deliver you from the evil one.

For Mine is
the kingdom, the power, and the glory,
forever and ever.

AMEN.


(Alternative translation)

My Children
(the final prayer)

My children, who are on earth,
hallowed is My Name.
My kingdom will come to you,
and My will shall be done,
on earth as it is in heaven.

I give you today your daily bread.
I forgive your trespasses,
as I call you to forgive those
who trespass against you.

I will not lead you into temptation,
but I will deliver you from evil.

For Mine is the kingdom,
the power, and the glory,
forever and ever.

Amen.


(Original Romanian Poem)

TATĂL VOSTRU
(ultimă rugăciune)

Tatăl vostru,
care Sunt în ceruri,
sfinţească-se numele Meu,
facă-se voia Mea,
vie împărăţia Mea
precum în cer aşa şi pe pământ,
pâinea voastră cea de toate zilele
v-o dau vouă astăzi
şi vă iert vouă greşelile voastre
precum iertaţi şi voi greşiţilor voştri,
şi nu vă duc pe voi în ispită
ci vă izbăvesc de cel viclean,
căci a Mea este
împărăţia,puterea şi slava
în vecii vecilor.
AMIN.
The poem presents a profound reinterpretation of the Lord’s Prayer, shifting the perspective from a plea by humanity to a declaration by God. It explores themes of divine authority, grace, and the intimate relationship between the Creator and creation. By addressing humanity directly, the poem emphasizes God’s sovereignty and mercy while reasserting the human responsibility to forgive and live in alignment with divine will.

The direct address (Your Father) establishes an intimate connection between the speaker (God) and the audience (humanity). The structure closely mirrors the cadence of the Lord’s Prayer, lending it familiarity while altering the perspective and focus.

The poem transforms the familiar words of the Lord’s Prayer into a divine proclamation, emphasizing God’s active role as a provider, forgiver, and protector. Addressing humanity directly bridges the distance between the sacred and the mortal, reminding readers of their reliance on God’s grace while encouraging them to act in alignment with His will.

The poem reinterprets a sacred text, blending reverence with immediacy. Its shift in perspective challenges the reader to view the relationship with God as intimate and humbling, reaffirming divine sovereignty while highlighting human responsibility. This poem invites reflection on faith, morality, and the Creator’s and creation’s interconnectedness.
Se pare ca știi totul
Și doar a predica
Nu văd ce rost are
Aici prezența mea
Când ce rezultă-n mine este numai sânge
Dat pe dinafară pentru a te unge
Pe răni tu, înțeleptule
Ai țipat destul să-mi tai urechile
Furia ți-a ajuns dincolo de cer
Și cântecul ți-e plin numai de "disper"
Si gol de "ajutor"

Însă nu e "gol"
De "spune-i tu pentru mine"
Ca și când ar fi ok să obții
Tot ceea ce vrei fără sa îți ții
Singur șaua vieții
Se simte incredibil și-mi pare impecabil
De bine plănuit, căci nu ești responsabil
Dacă nu merge bine, doar n-ai spus tu ceva
Erai prea ocupat cu a te alerga
Cu furia cu mânia și mândria ta

Toți sunteți furioși și intitulați
Să aveți dreptate, să nu vă schimbați
Toți sunteți titani și restul sunt cei proști
Se pare că sunteți destul de inimoși
Să vă iubiți pe voi suficient încât
Să vă protejați de orice v-ar provoca mai mult
Perspectiva asupra realității
Asupra iubirii sau a maternității

Iubirea mea nu pare
Să aibă loc aici
Și nu-s vreun salvator
Ca să vă scap de frici
Mai ales atunci când clar ca din topor
N-ați sugerat niciunul că vreți vreun ajutor

Suferiți că vă place și asta-i adevărul
Pe care-l văd eu, nu *** sa fiu eroul
Când refuzați puternic orice implicare
Care să vă fie puțin provocatoare.

Nu vă doriți salvare, ci numai validare.

Sclavi ai vieții voastre, ah cât e de trist
Dar păreți comfortabili în lacrimi și abis
Și când am încercat o mână sa vă-ntind
M-am topit și-am plâns, era mult prea acid

De libertatea-i munte, îmi sunteți plini de mare
Și-am să vă mulțumesc, căci nu e de mirare
Că busola mă îndrumă pe altă cărare
Și vântul dintre pânze îmi zice așa tare

"Ești doar eroul tău, și orice chemare
Ce vine dinspre ei, doar cere ca atare
O respingere simplă, fără vreo formă
De sentiment de ură sau țipete de normă "

Nu vreau sa vorbesc cu nimeni despre nimic
Și am s-o țin simplu, nu am s-o complic
Dacă îmi aduceți acest zgomot în casă
Sper să mâncați bine, dar nu la a mea masă,
Am sa vă anunț că nu e pentru mine,
Și am s-o zic repetat și dacă tot nu-i bine
Sau nu are valoare încă ce vă spun,
Sper să fiți iubiți, dar pe al meu drum
Nu vă mai *** permite vreun fel de access
În realitatea mea sau să îmi abuzez
Iubirea și răbdarea când văd așa de des
E loc doar de-un om, și drumu-i deja mers
De mine.

Așa că baftă voua,
Și cu bine mie.
Sau poate e pe dos,
Nu vreau sa stiu,
In fine.

_M.

— The End —