Te iubesc mai mult decât știi
Si oriunde vom fi
In munți sau in nori
Te ador pana mor

Forever now, a part of me is a part of you
Embedded in your soul, and your heart too.

I found you nestled in a constellation of stars
Putting back the pieces of your broken heart.

You’ve buried your tears everywhere you’ve gone
Hoping to see a new light by the break of dawn

Your shattered self can build back up again
In a new spring, soaring, like a beautiful wren

Gazing proud, like a sacred evergreen
Forever now, a part of you is a part of me.

///

Pentru totdeauna, o parte din mine face parte din tine
Înglobat în sufletul tău și în inima ta.

Te-am găsit cuibărit într-o constelație de stele
Punând la loc bucățile inimii tale sparte.

Ți-ai îngropat lacrimile oriunde ai mers
Sperând să vedem o nouă lumină până la zorii zorilor

Sinele tău spulberat poate fi reconstruit
Într-o nouă primăvară, în creștere, ca un wren frumos

Arătând mândru, ca un sacru veșnic verde
Pentru totdeauna, o parte din tine face parte din mine.

fatalism și reavăn.
reavăn și fatalism.
n-am mai scris,
n-am mai scris.
mi-a mers gura prea puțin și acum mi-e capu-n groapă.
mă soarbe Oltul ?
Rămân o cruce ortodoxă, stingheră pe marginea drumului, îndoită de mașini în depășire.
reavăn... e reavăn după ploaie și îmi intră în vene.
fatalism slav și decăderea omului, cui i-am mai dat urechile mele?
asta nu sunt eu aici,
nu eu aud, nu eu simt.
ace și mâini atinse, drumuri scurse, reavăn și fatalism.
da n-am mai scris!
nu, nu, pentru că nu ***!
nu în București, nu în tramvai, nu in scaunul din dreapta, nu cu mâna lui tata strânsă pe volan, nu cu piciorul scuturându-mi în spital.
un chist pe ovar, un folicul hormonal habar n-am;tot e un reavăn tot e fatalism și eu iar n-am scris.
poate că nu mai am de ce.
viața e film destul nu mai are nevoie de scenarist, viața m-a depășit uite, e self-sustaining!
Tata a zis că i-am frânt inima când i-am zis să mă ia acasă la 2 ani, ce isteric.
Nu mai vreau să aud, nu mai vreau să simt atât de greu din cer curgându-mi la tălpi,
rămân reavăn și fatalism și nu mai scriu nimic, nimic.
reavăn sărută buzele astea - petale de iris lăsate în soare!
reavăn, reavăn sărută trupul ăsta și mintea ce duc oriunde în nicăieri!
reavăn, sărută fatalismul ăsta infantil și torturat și dă-mi înapoi tot ce a fost și poate fi eu!