"aici" poems
As Cuimhne
Bhí sé scríofa ar na ballaí fadó.
Go gasta a chuaigh sí
ar na boithre gan treo
go háiteanna nach bhfuil ann
idir aislingí bréagacha
gan machnamh
gan léargas
Chuaigh sí amach as cuimhne
a saoil ina gréasán aici
gan breathniú orm
gan smaointe orm
Ach….gan deireadh
ag fanacht go suaimhneach orm
póg a thabhairt di.
Mac Giolla Fhaoláin 2016
Jul 16, 2016
Jul 16, 2016 at 11:13 AM UTC
Lubeste-ma aici
Dec 31, 2013
Dec 31, 2013 at 3:50 PM UTC
I applaud you,
Sarcastically.
I congratulate you,
Dearly.
I am proud of you,
Honestly.
But every dream is just a dream
Și viața aici e un chin.
May 10, 2022
May 10, 2022 at 6:01 PM UTC
fatalism și reavăn.
reavăn și fatalism.
n-am mai scris,
n-am mai scris.
mi-a mers gura prea puțin și acum mi-e capu-n groapă.
mă soarbe Oltul ?
Rămân o cruce ortodoxă, stingheră pe marginea drumului, îndoită de mașini în depășire.
reavăn... e reavăn după ploaie și îmi intră în vene.
fatalism slav și decăderea omului, cui i-am mai dat urechile mele?
asta nu sunt eu aici,
nu eu aud, nu eu simt.
ace și mâini atinse, drumuri scurse, reavăn și fatalism.
da n-am mai scris!
nu, nu, pentru că nu ***
nu în București, nu în tramvai, nu in scaunul din dreapta, nu cu mâna lui tata strânsă pe volan, nu cu piciorul scuturându-mi în spital.
un chist pe ovar, un folicul hormonal habar n-am;tot e un reavăn tot e fatalism și eu iar n-am scris.
poate că nu mai am de ce.
viața e film destul nu mai are nevoie de scenarist, viața m-a depășit uite, e self-sustaining!
Tata a zis că i-am frânt inima când i-am zis să mă ia acasă la 2 ani, ce isteric.
Nu mai vreau să aud, nu mai vreau să simt atât de greu din cer curgându-mi la tălpi,
rămân reavăn și fatalism și nu mai scriu nimic, nimic.
reavăn sărută buzele astea - petale de iris lăsate în soare!
reavăn, reavăn sărută trupul ăsta și mintea ce duc oriunde în nicăieri!
reavăn, sărută fatalismul ăsta infantil și torturat și dă-mi înapoi tot ce a fost și poate fi eu!
May 20, 2022
May 20, 2022 at 4:47 PM UTC
It’s the poem I carry inside,
Here, by my heart, where it’s always stayed,
And even I cannot decide
If I’ll ever write what it’s begged to be made
I feel its soft pulse, its quiet hum,
Yet, why am I scared to give it a name?
Or is it that, though its fire may come,
Heavy words would shatter its delicate flame?
***
(original poem, Romanian)
Despre poezia nescrisă
E poezia pe care o port cu mine,
Aici, în piept, în dreptul inimii era
Şi chiar nici eu nu ştiu prea bine
Dacă am s-o mai scriu cândva.
Îi simt vibraţiile moi, i-aud bătaia mică,
Însă de ce nu *** s-o scriu, de ce s-o scriu mi-e frică?.
Ori, deşi arde focul ei şi pieptul mi-l străbate,
Grele cuvintele-ar strivi făptura-i fină, poate?
Jan 12, 2025
Jan 12, 2025 at 9:40 AM UTC
picături de cafea pe cizmele mele albe din dulap,
lăsate din toamnă să se holbeze în întuneric
praf ce plutește prin lumină feeric, am deschis geamul, sper că merit.
doare subit ceva ce nu simt iar eu din nou am doar 9 ani sub pătură, uitându-mă în gol...
şi caut un clește încins cu care să mă scot afară din mine până nu puşc dinadins.
trec zilele rămân îndrăgostită
de tine și de zidurile ce ne țin în viață
de tine și de primăvară.
orice cameră e de-un bolnăvicios amar, afară respiră sper ca gândurile să mă mintă.
seara stau și miros vară, și e mireasma singurătății, așa de dulce, atât de urâtă.
măcar luna stă nemișcată și când îmi deschid ochii miroase a tot ce am iubit vreodată.
mă ascult pe mine câteodată și sunt tânără
nu mai vreau bani, mâncare sau speranțe
vreau să fiu aici.
Apr 2, 2022
Apr 2, 2022 at 6:51 AM UTC
*** s-au dus iar zile peste mine și eu le-am vândut pe nimic sperând la libertate și n-am primit nici măcar dreptul de a dormi.
*** m-au călcat orele în picioare râzând de visele mele anticipative.
M-am săturat de zile și nopți placebo
De batjocura lumii când vreau doar să râd.
M-am săturat de semi-singuratate,
Și de fiecare gând.
M-am saturat de tine,
Tu cel din oglindă, că plângi doar când nu ți se cuvine și râzi fără inimă.
Sper să nu-ți mai plângi sănătatea că nu are să se întoarcă,
Căci camera ți-e goală și tu tot aici ai rămas,
Tu râs fără spațiu de ecou
Raza de soare în crepuscul,
Nu-ți mai număra zile pentru un erou,
Și șterge-ți rujul.
M-am săturat de tine,
Tu cel din oglindă, căci tu nu vei fi eu vreodată iar eu nu voi fi tu.
Așa că refuzând să plâng, iubire, îți aștept sfârșitul.
Murdar om mai ești,
Păcătos din natură.
Sper să nu mai grăiești, sper să te arzi cu propria-ți ură.
Oct 5, 2021
Oct 5, 2021 at 9:19 AM UTC