Submit your work, meet writers and drop the ads. Become a member
stranger May 2022
fatalism și reavăn.
reavăn și fatalism.
n-am mai scris,
n-am mai scris.
mi-a mers gura prea puțin și acum mi-e capu-n groapă.
mă soarbe Oltul ?
Rămân o cruce ortodoxă, stingheră pe marginea drumului, îndoită de mașini în depășire.
reavăn... e reavăn după ploaie și îmi intră în vene.
fatalism slav și decăderea omului, cui i-am mai dat urechile mele?
asta nu sunt eu aici,
nu eu aud, nu eu simt.
ace și mâini atinse, drumuri scurse, reavăn și fatalism.
da n-am mai scris!
nu, nu, pentru că nu ***!
nu în București, nu în tramvai, nu in scaunul din dreapta, nu cu mâna lui tata strânsă pe volan, nu cu piciorul scuturându-mi în spital.
un chist pe ovar, un folicul hormonal habar n-am;tot e un reavăn tot e fatalism și eu iar n-am scris.
poate că nu mai am de ce.
viața e film destul nu mai are nevoie de scenarist, viața m-a depășit uite, e self-sustaining!
Tata a zis că i-am frânt inima când i-am zis să mă ia acasă la 2 ani, ce isteric.
Nu mai vreau să aud, nu mai vreau să simt atât de greu din cer curgându-mi la tălpi,
rămân reavăn și fatalism și nu mai scriu nimic, nimic.
reavăn sărută buzele astea - petale de iris lăsate în soare!
reavăn, reavăn sărută trupul ăsta și mintea ce duc oriunde în nicăieri!
reavăn, sărută fatalismul ăsta infantil și torturat și dă-mi înapoi tot ce a fost și poate fi eu!
Umbră a Nopții, te arată,
Ca un vis ce-i rupt din Rai,
Ce-n lumină ești scăldată,
Mă chemai cu dulce grai.

Mă-mbăt de-a ta ființă vie,
De râsul tău cu gust amar,
Ești dorul ce nu vrea să fie,
Și visul stins ce-aprinde jar.

Pășeai încet, cu glezna fină,
Cu trupul tău sculptat în foc,
Privirea ta, o vină plină
Ce arde gândul, pas cu loc.

Și-n urma ta, tăcerea plânge,
Sub pași de vis, sub stinsul dor,
Se frânge clipa, gându-nvinge,
Rămân doar umbre care mor.

Rămâi, icoană neuitată,
Din nopți cu lună și parfum,
O flacără nemângâiată,
Ce arde-n mine negru scrum.
With love, to my Heaven and Hell
L❤️

— The End —