Uitându-mă prin ochetul perdelei din bucătărie,
Vremea mă înșală.
Și eu pe mine.
Mă dor ochii, pereții, dansează -eu îmi caut o cauză, o rădăcină pentru mânie.
Doare să fiu atât de tânără
Atât de fraged și de crud, un creier o câmpie pustie, râd câteodată fiecare sunet spunând "cruță-mă".
Mă împiedic câteodată de pietre răsărite din sine,
Mă pierd în mine, o pereche de mâini împrumutată o minte curată,ma mint ridicându-mă... e mai bine.
Ascult alternosfera sper ca furia se topește
Dau din picioare ura în mine crește,
O fărâmă de moloz, o brândușă oprește
Gândul asurzitor, ce mă ofilește.
Un urban fără cuvinte, o carne crudă mușc fără să mestec, doar sa las o urmă de dinți-semnătură, un sărut cu gust de primulă.
O rădăcină de creștet, un alt gând veşted.
Oare care poveste ma adormea, firește nu-mi voi aminti.
Nu-mi voi aminti decât când doare
Și rămâne ochiul fără culoare, un iris topit, o sfântă vâltoare, încă o mișcare și axa e completă.
O existență perversă, semi-coerentă.
am uitat că eram așa atunci
