și nu mai rămâne nimic de făcut
doar gura asta de rodie s-o înghit
și să achit un timp trecut pentru un noi ce nu există
eu rămân pe jos tu în pat, eu plec în mansardă tu la masă cu paharele sparte și rujul meu roșu.
atât a rămas din mine, o dorință să-ți fiu și o urmă de ruj la tine pe piept
atât am fost.
îți fredonez ceva, nu contează ce anume atâta timp cât face sunet
să distragă că sunt goală, să distragă ce sunt cu adevărat
tot ce sunt eu se prelinge pe tine și nu ne mai suportăm, și suntem înfometați.
ți-am dat din mine limbă corp și melasă de minte
ți-am spălat capul pe întuneric în cada și era atât de frig
ți-am plătit pentru ce am luat.

Un prag
O piedică
Între mine și fericire.
Un cui răsărit și călcat, o jumatete de suflet vomitat.
Eu curg, lumea țiuie.
Eu râd, lumea plânge.
Să lași ușile deschise... sunt altele care ma vor prinde de picioare:
Mândrie aspră, un șmirghel în ureche
Vină lichidă, un susur pe hârtie
Rușine acidă ieșind din mine.
Mi-am promis că nu voi deveni ce am să fiu mâine.
Uite-mă! Am mânie destulă și pentru tine.
Mă urăsc cu radiusul răsăritului și apusului, arzând încet lumea de vie.
Cu pașii grei spre deosebire de ușurința cu care alunec pe gheață
Capul în altă dimensiune, corpul stă și suferă.
Se privește, se primește ce se merită.
Iubire caldă înseamnă gresia din baie îmbrăcându-mă
4:28 spre 4:29.
Ce iubire, ce viitor, ce față făcută rouă,
Călcată în picioare de iarnă.
O indulgență parşivă.