Coperită-n ale apusului măiastre straie,
Sub veghea ochilor cerești, în noapte
Susurând prin sufletu-mi dorinței pâraie,
Buzele-i de sânge mă cheamă-n șoapte.

Lângă codrul cel bătrân, sosirea îi veghez,
Coborând pe raza lunii, amară fantasmă,
Căutând-o, pe cereasca boltă, navighez
Cu sufletul îmbibat de a codrului mireasmă.

Ai nopții chitariști la vals ne invită,
Pe ringul de smarald, pășim tăcut.
Luptă cu dorința, pierdută la ispită,
De mi-ai da, să fie aievea… Un sărut!

Dar, tu, nu vii, nu treci al meu hotar,
Pieptu-ți mereu cald, azi, făr-de suflet este.
Un îndrăgostit, în al codrului vechi altar,
Privind spre cer, la a noastră poveste.

Un prag
O piedică
Între mine și fericire.
Un cui răsărit și călcat, o jumatete de suflet vomitat.
Eu curg, lumea țiuie.
Eu râd, lumea plânge.
Să lași ușile deschise... sunt altele care ma vor prinde de picioare:
Mândrie aspră, un șmirghel în ureche
Vină lichidă, un susur pe hârtie
Rușine acidă ieșind din mine.
Mi-am promis că nu voi deveni ce am să fiu mâine.
Uite-mă! Am mânie destulă și pentru tine.
Mă urăsc cu radiusul răsăritului și apusului, arzând încet lumea de vie.
Cu pașii grei spre deosebire de ușurința cu care alunec pe gheață
Capul în altă dimensiune, corpul stă și suferă.
Se privește, se primește ce se merită.
Iubire caldă înseamnă gresia din baie îmbrăcându-mă
4:28 spre 4:29.
Ce iubire, ce viitor, ce față făcută rouă,
Călcată în picioare de iarnă.
O indulgență parşivă.