Submit your work, meet writers and drop the ads. Become a member
Me gusta ver el cielo
con negros nubarrones
y oír los aquilones
horrísonos bramar,
me gusta ver la noche
sin luna y sin estrellas,
y sólo las centellas
la tierra iluminar.

Me agrada un cementerio
de muertos bien relleno,
manando sangre y cieno
que impida el respirar;
y allí un sepulturero
de tétrica mirada
con mano despiadada
los cráneos machacar.

Me alegra ver la bomba
caer mansa del cielo,
inmóvil en el suelo,
sin mecha al parecer,
y luego embravecida
que estalla y que se agite
y rayos mil vomite
y muertos por doquier.

Que el trueno me despierte
con su ronco estampido,
y al mundo adormecido
le haga estremecer;
que rayos cada instante
caigan sobre él sin cuento,
que se hunda el firmamento
me agrada mucho ver.

La llama de un incendio
que corra devorando
escombros apilando
quisiera yo encender;
tostarse allí un anciano,
volverse todo tea,
oír como vocea,
¡qué gusto!, ¡qué placer!

Me gusta una campiña
de nieve tapizada,
de flores despojada,
sin fruto, sin verdor,
ni pájaros que canten,
ni sol haya que alumbre
y sólo se vislumbre
la muerte en derredor.

Allá, en sombrío monte,
solar desmantelado,
me place en sumo grado
la luna al reflejar;
moverse las veletas
con áspero chirrido
igual al alarido
que anuncia el expirar.

Me gusta que al Averno
lleven a los mortales
y allí todos los males
les hagan padecer;
les abran las entrañas,
les rasguen los tendones,
rompan los corazones
sin de ellos caso hacer.

Insólita avenida
que inunda fértil vega,
de cumbre en cumbre llega,
y llena de pavor,
se lleva los ganados
y las vides, sin pausa,
y estragos miles causa ...
¡qué gusto!, ¡qué placer!

Las voces y las risas,
el juego, las botellas,
en torno de las bellas
alegres apurar;
y en sus bocas lascivas,
un beso a cada trago
con voluptuoso halago
alegres estampar.

Romper después las copas,
los platos, las barajas,
y, abiertas las navajas,
buscando el corazón,
oír luego los brindis
mezclados con quejidos
que lanzan los heridos
en llanto y confusión.

Quisiera ver al uno
que arrastra un intestino,
y al otro pedir vino
muriendo en un rincón;
y otros, ya borrachos,
en trino desusado
cantar a Dios sagrado
impúdica canción.

Y mientras las queridas
tendidas en los lechos,
sin chales en los pechos
y flojo el cinturón,
mostrando sus encantos,
sin orden el cabello,
al aire el muslo bello.
¡Qué gozo! ¡Qué ilusión!
stranger May 2022
sper să plouă încă puțin
să spele țiglele pe care mi-am stins țigările
să șteargă și ultimele urme rămase din mine.
ți-aş spune că nu mai am loc de mine.
că m-am scârbit să-mi tot aud vocea atât de tare, când vorbesc și când tac, încât am căutat tot ce-mi este opus.
o vocea înceată care dă impresia de blândețe, o liniște atât de fină m-am simțit intrus.
ți-aş spune că dau pe afară...
eu, însumi, fizic când nu mai găsesc destul loc în casă încât trebuie să fug
dar și ca aerul îmbâcsit dintr-un autobuz înghițit ca într-o tortură de către pasageri,
nu mai am loc în mine.
aș spune de ură sau de ciudă dar e mai degrabă de o iubire neîmpărtaşită pentru viață.
mai degrabă nu mai am loc de așteptarea asta care pare eternă.
nici nu mai știu ce aștept și de ce
așteptam odată o atingere mai fină decât mâna-mi
dar poate că șmirghelul acesta îmi este sortit și nu mă mai *** ascunde după singurătatea mătăsoasă a altora când îmi țin în frâu solitudini mult mai acre.
poate că generozitatea atingerii este doar o pâclă din care eu nu mai *** ieși și rămân cu impresia că atingerea vindecă.
simt *** rânjește cineva în spatele meu tot timpul și se excită când îmi vede lacrimile.
îmi aud numele șoptit bolnav de către ceva muribund de parcă mă vrea alături iar eu...
eu doar aștept
pentru un piept mai puțin înnodat.
time is a jest
adi Jul 2019
Vocea ta,
Ecou al murmurului sufletului meu.

— The End —