S-așterne arama în valuri
Pe vatra codrilor goi,
În toamna plină de daruri
Și regrete mai apoi.
Cad frunzele goale
În vreme de vânt și nor.
La nimeni nu-i va fi jale
De sărmanele când mor.
S-agață-n plutire de ramuri,
Se pierd vlăguite-n zadar.
Se sting veștejite-n vaduri,
Lovite de vântul amar.
În freamătul fără de șoapte,
Se sting umbrele lor.
Dar nimeni cernit n-o să poarte
La nimeni nu-i va fi dor.
Țesătoru’-și strânge pânza,
În febra verii, răstimp s-a spetit
Pentru ea, ce-nvie frunza,
Veșmântul tăcerii a pregătit.
Nostalgii, tristeți te cuprind
Iarna-și așterne uvertura
Bruma răpune florile, privind
Sărutul morții farmecă natura.
Când verdele iarăși răsare
Și muguri se-nalță-n nămeți
Pieri-va-o toamna în zare,
Cu amintiri, dureri, tristeți.