Submit your work, meet writers and drop the ads. Become a member
Vlad Tudor Dec 2024
Obișnuiam să îți ascult fiece șoapte,
Credeam că suntem de aceeași parte,
Dădeam din cap la ochii tăi blânzi,
Îți zâmbeam până începeai să plângi.

Aveam un vis, o stea şi o credință,
Dar undeva adânc era și o tendință,
Faima nu vine cu loialitate,
O decizie în grabă, moralitate.

Un eco agale se aude ușor
Cuvinte goale şi spălate cu clor
Apus de trecut cu aromă amăruie
Chipul blând începe să se năruie.

Aleg al meu ritm pe grele cărări,
Decât scurtături false cu mari așteptări
Spune-ți povestea până în clar de noapte
Dar tot îți lipsește, moralitate.
Claudia Visoiu Dec 2024
Încă de pe treptele intrării,
când pe lângă istorie antică am trecut
erau scrise pe columne în greacă
personaje, gânduri, zei și fapte
ale vremurilor de mult apuse
cu puțin înainte de Hristos.

Și *** trepte tot mai urc,
văd un amfiteatru alb, din marmură
unde Platon, Socrate și Aristotel
țineau lungi prelegeri despre gând.
Sute de ani au trecut
de la bazele științelor actuale
însă tot ce a răsunat atunci
se aude și mai tare,
prin coloanele de sus.

Într-un final ajung la Propylaeum,
porți ale trecutului,
unde vântul trece prin coloane
cântând la undele sculptate
cântece de liniște și pace.
Se ivesc pe măsură ce avansez
temple ale zeilor grecești
însă cel mai aproape de mine stă
Partenonul, simbol al Greciei antice.

Iar din depărtare, de pe turnul din vârf,
poți veghea orașul de jur-împrejur alb,
Atena, unde istorie au creat oameni,
unde tot ce cunoaștem s-a format adânc;
și este un oraș magic, de legende plin,
acum văd în depărtare munți, dar și marea,
unde se povestea că zei ar fi trăit demult.
De aici, deși totul pare mic și neînsemnat,
peisajul este plin de toată viața
ce încă schimbă melanjul creat de-a lungul secolelor.
scris 11 septembrie 2023

— The End —