Submit your work, meet writers and drop the ads. Become a member
Se cern arginții boltei, prin sita de safir,
Totul viu, ferice, crunt au să-l răpună.
Și să-i facă rece, nesfârșit alb cimitir,
Norii cei negri, oștirile lui Eol s-adună.

Regina Morții, cu dalba-i mantie, călare,
Suflarea-i de sloi, a tăcerii pânză țeasă.
Luncile cu joc și râset, pierdute-n uitare,
Blestemul vieții de apoi, alb pustiu lasă.

În codrul de plumb, un lup se tânguie amar,
Cine ne-a luat a primăverii poftă de viață,
Al verii dulce poem, al belșugului har?
Se odihnesc toate, sub pătura de gheață.
Prin codrul bătrân, șoaptele cântă,
Un dor ascuns în foșnet stingher
Străluce o rază pe frunza cea frântă,
Și Vântul aduce povești din eter.

Izvorul tresaltă sub a soarelui surată,
Și-mi spune tăcut legământul uitat
Din taina pădurii, de veacuri păstrată
Se naște dulce vis, în amurg luminat.

Sub teiul cel vechi, printre raze pierdute,
Un gând înflorește sub pasul tău blând.
Și timpul adoarme-n secunde tăcute,
Lăsând primăverii un loc tremurând.

O lume de vis se ascunde sub frunze,
Sub umbra ce tremură tainic pe drum.
Iar Vântul cel tânăr, cu zâmbet pe buze,
Învăluie cerul și arde lumea-n scrum.

— The End —