Luna își arata fața întoarsă
Eu aștept primăvara roasă
De crude adevăruri și ochi întredeschişi.
Mi-am spus că-ți voi da 2 săptămâni să miști,
Că până pe 14 februarie îmi voi recupera afecțiunea efemeră și mirosul distins
Care mă adormea atât de violent.
Mama făcuse deja pariuri că ne distrugem,
E vina mea, am avut prea multă încredere în mine sincer.
Rupe-mă de realitate, nu eram prea trează înainte
Să scânteieze cerul a regrete vorbite,
Împielițând vântul ăsta crud.
Căci oricât de mult aș spera la primăvară, el tot bate și eu rămân...
Înfrigurată de furie înlocuind o fire,
Impertinentă oricum.
Am avut dreptate bilateral,
Nu ne-am putut păstra.
Am și vrut asta.
*** era să trăim orice altceva decât o altă banală suferință?
*** era să avem speranță?
Devastator probabil,
Strigător la cer!
Pune-mi la loc mâinile care au rămas pironite undeva la tine în creier căci doresc amar să mă trezesc vie.