Prin codrul bătrân, șoaptele cântă,
Un dor ascuns în foșnet stingher
Străluce o rază pe frunza cea frântă,
Și Vântul aduce povești din eter.

Izvorul tresaltă sub a soarelui surată,
Și-mi spune tăcut legământul uitat
Din taina pădurii, de veacuri păstrată
Se naște dulce vis, în amurg luminat.

Sub teiul cel vechi, printre raze pierdute,
Un gând înflorește sub pasul tău blând.
Și timpul adoarme-n secunde tăcute,
Lăsând primăverii un loc tremurând.

O lume de vis se ascunde sub frunze,
Sub umbra ce tremură tainic pe drum.
Iar Vântul cel tânăr, cu zâmbet pe buze,
Învăluie cerul și arde lumea-n scrum.

S-așterne arama în valuri
Pe vatra codrilor goi,
În toamna plină de daruri
Și regrete mai apoi.

Cad frunzele goale
În vreme de vânt și nor.
La nimeni nu-i va fi jale
De sărmanele când mor.

S-agață-n plutire de ramuri,
Se pierd vlăguite-n zadar.
Se sting veștejite-n vaduri,
Lovite de vântul amar.

În freamătul fără de șoapte,
Se sting umbrele lor.
Dar nimeni cernit n-o să poarte
La nimeni nu-i va fi dor.

Țesătoru’-și strânge pânza,
În febra verii, răstimp s-a spetit
Pentru ea, ce-nvie frunza,
Veșmântul tăcerii a pregătit.

Nostalgii, tristeți te cuprind
Iarna-și așterne uvertura
Bruma răpune florile, privind
Sărutul morții farmecă natura.

Când verdele iarăși răsare
Și muguri se-nalță-n nămeți
Pieri-va-o toamna în zare,
Cu amintiri, dureri, tristeți.