la gara se vând flori
și fire de vânt strecurate printre vitralii
fier lovit de dinți încep să văd detalii.
oase, vene și alte romantice orori.
frigul ăsta mi-l fac vară.
o sun pe mama să-i spun că a născut o avalanșă.
şi ofilesc.
orașul un amalgam de cărămidă prăfoasă, poduri rabatabile și geamuri pustii și luminate atât de frumos
nu înțeleg de ce nu *** să trăiesc
mai îndeajuns.
în soare cu dinți și în ploaie torențială, mamă
trăiesc o viață pentru amândouă.
mă salut cu toată lumea necunoscută de pe stradă și îmi cumpăr flori odată pe săptămână eu și sănătatea mea puerilă.
stau și fumez 3, 4, 5 țigări pe zi câteodată niciuna și admir umbrele nopții.
cand tremur seara parcă nu mai sunt singură.

S-așterne arama în valuri
Pe vatra codrilor goi,
În toamna plină de daruri
Și regrete mai apoi.

Cad frunzele goale
În vreme de vânt și nor.
La nimeni nu-i va fi jale
De sărmanele când mor.

S-agață-n plutire de ramuri,
Se pierd vlăguite-n zadar.
Se sting veștejite-n vaduri,
Lovite de vântul amar.

În freamătul fără de șoapte,
Se sting umbrele lor.
Dar nimeni cernit n-o să poarte
La nimeni nu-i va fi dor.

Țesătoru’-și strânge pânza,
În febra verii, răstimp s-a spetit
Pentru ea, ce-nvie frunza,
Veșmântul tăcerii a pregătit.

Nostalgii, tristeți te cuprind
Iarna-și așterne uvertura
Bruma răpune florile, privind
Sărutul morții farmecă natura.

Când verdele iarăși răsare
Și muguri se-nalță-n nămeți
Pieri-va-o toamna în zare,
Cu amintiri, dureri, tristeți.