Îmi alunecă ochii în gură
Nu mai contează câte ore am dormit.
Mă uit în oglindă și știu că mă-njură,
Zilele dinaintea mea deja au trecut până am clipit.
Și urlă viața după mine:
"Ce-ai făcut cu mine curvo ?"
*** face orice orgoliu cu sine.
"mi-am futut o zi întreagă pentru o amintire redată la viteza disperării turbo"
Vorbesc cu moartea în fiecare seară și îi spun că nu știu ce vreau mai mult ***, viață sau să scap de oboseală.
Îmi spune sexul e o iluzie la fel ca viața
Și oboseala stă doar cât e lăsată.
Ce viață deraiată!
Nu-ți lași ochii să se închidă dacă ai fost prea onestă.
Și dacă dormi, te trezești cu regret cusut în țeastă.
Eu nu răspund
Eu nu vorbesc
Eu nu stau la rând
Eu nu știu să mă feresc
Și totuși încă trăiesc.
Mama a zis că ceața e a lui Bacovia
Eu cred că nu știe nimic despre ea.
Nu așa funcționează lumea.
Tata a zis că mi-am ales soarta
Mi-am negat fericirea și viața
Că mi-am tăiat șansele pentru alta.
Eu mi-am propus să nu mai văd
Să nu mă mai las urmărită
Coruptă de ură, oamenii se lipesc când eu vreau să dispar din orbită.
Vreau să fiu într-adevăr uitată.
Nu-mi permit să fiu iubită
Nu-mi permit alt suflet în purgatoriu.

Zboară odată! femeie pumnal
Cu părul roșcat precum un stejar
In toamnă, o doamnă
Cu zâmbet pur și elegantă
Ce abia pornește-n lume
Și își strigă propriul nume
Acum într-un necunoscut
Nou și nemaivăzut
Cu vise-n zi și vise-n noapte
Cu poezii de "ce-ar fi poate"
Cu familii încurcate
Și pânzele sus ridicate
Pe un ocean de emoții
De gânduri și de retrospecții
Busola nu merge, ce direcții
Să aleagă pe al vieții
Drum de nu ce simte că o cheamă
Să fie propria persoană

Zboară odată!, femeie pumnal
Nici nu mai știu *** să respir macar
Dar apoi să m-odihnesc,
Relaxez, gândesc, trăiesc
Și nu mi se pare drept
Cât de mult te plimbi prin piept
Pe la mine si prin cap
Prin ochi, urechi și Instagram
Vreau niște spațiu să fiu calm
Și niște timp să-nvăț sa am
Frâiele propriei vieți
*** să-nvăț asta când m-aștepti
În fiecare colț all minții
Grădinii și zâmbești cu dinții
Și nu știu să-mi refuz dorința
Instinctu-mi cucerește ființa
Și eu plec din acest corp
Și mă tem c-o s-ajung mort

Mă tem c-o sa te folosesc
Că o să mă abandonez
Pe mine și tot ce creez
E un specific tip de chin
E neîncredere-n destin
Și dorința de control
Cu un strigăt de ajutor
Mut.

Am vrut mult
Să mă las purtat de vânt
E enervant să văd cât sunt
Cu mine însămi eu de crunt
Și să revăd *** ajung
Să îmi tai propriul avânt
Să văd *** iar nu știu sa simt
*** amorțesc și mă agit
*** cred că rămân fără timp
Și tot ce ajung să am pe chip
Sunt dorință și confuzie
Ce fel de iluzie
Îmi mai vând de data asta?
Oricum tu vezi după masca
De care eu sunt convins că este realitate
Nu văd alt drum spre libertate
Decât încredere ca poate
Necunoscutul ce-l trăiesc
E un mister prin care o sa găsesc
Ceva mai multe despre mine,
Deci hai că sar, o să fiu bine
Probabil.
_M.