Luna își arata fața întoarsă Eu aștept primăvara roasă De crude adevăruri și ochi întredeschişi. Mi-am spus că-ți voi da 2 săptămâni să miști, Că până pe 14 februarie îmi voi recupera afecțiunea efemeră și mirosul distins Care mă adormea atât de violent. Mama făcuse deja pariuri că ne distrugem, E vina mea, am avut prea multă încredere în mine sincer. Rupe-mă de realitate, nu eram prea trează înainte Să scânteieze cerul a regrete vorbite, Împielițând vântul ăsta crud. Căci oricât de mult aș spera la primăvară, el tot bate și eu rămân... Înfrigurată de furie înlocuind o fire, Impertinentă oricum. Am avut dreptate bilateral, Nu ne-am putut păstra. Am și vrut asta. *** era să trăim orice altceva decât o altă banală suferință? *** era să avem speranță? Devastator probabil, Strigător la cer! Pune-mi la loc mâinile care au rămas pironite undeva la tine în creier căci doresc amar să mă trezesc vie.