Încă de pe treptele intrării, când pe lângă istorie antică am trecut erau scrise pe columne în greacă personaje, gânduri, zei și fapte ale vremurilor de mult apuse cu puțin înainte de Hristos.
Și *** trepte tot mai urc, văd un amfiteatru alb, din marmură unde Platon, Socrate și Aristotel țineau lungi prelegeri despre gând. Sute de ani au trecut de la bazele științelor actuale însă tot ce a răsunat atunci se aude și mai tare, prin coloanele de sus.
Într-un final ajung la Propylaeum, porți ale trecutului, unde vântul trece prin coloane cântând la undele sculptate cântece de liniște și pace. Se ivesc pe măsură ce avansez temple ale zeilor grecești însă cel mai aproape de mine stă Partenonul, simbol al Greciei antice.
Iar din depărtare, de pe turnul din vârf, poți veghea orașul de jur-împrejur alb, Atena, unde istorie au creat oameni, unde tot ce cunoaștem s-a format adânc; și este un oraș magic, de legende plin, acum văd în depărtare munți, dar și marea, unde se povestea că zei ar fi trăit demult. De aici, deși totul pare mic și neînsemnat, peisajul este plin de toată viața ce încă schimbă melanjul creat de-a lungul secolelor.