S-așterne arama în valuri
Pe vatra codrilor goi,
În toamna plină de daruri
Și regrete mai apoi.

Cad frunzele goale
În vreme de vânt și nor.
La nimeni nu-i va fi jale
De sărmanele când mor.

S-agață-n plutire de ramuri,
Se pierd vlăguite-n zadar.
Se sting veștejite-n vaduri,
Lovite de vântul amar.

În freamătul fără de șoapte,
Se sting umbrele lor.
Dar nimeni cernit n-o să poarte
La nimeni nu-i va fi dor.

Țesătoru’-și strânge pânza,
În febra verii, răstimp s-a spetit
Pentru ea, ce-nvie frunza,
Veșmântul tăcerii a pregătit.

Nostalgii, tristeți te cuprind
Iarna-și așterne uvertura
Bruma răpune florile, privind
Sărutul morții farmecă natura.

Când verdele iarăși răsare
Și muguri se-nalță-n nămeți
Pieri-va-o toamna în zare,
Cu amintiri, dureri, tristeți.

Sub clar de stele, inima-mi tresare,
Visul tău blând ca soarele răsare,
În noaptea adâncă, iubirea înflorește,
Și fiori de vis, tainic amor făurește.

Pe cărări de gând, pasiunea se aprinde,
Cu tine, inima între vise se întinde,
Sub aleanul serii, a dragostei vrajă ne ******,
Ale iubirii mistere, sărutul ni-le traduce.

În noaptea de argint, în ochii-ți citesc romanțe,
Privirea ta oglindește universu-mi de speranțe,
Mâinile noastre se întâlnesc, vorbind prin atingeri,
Să înțeleg, ***, divine plângeri, cântece de îngeri.