Submit your work, meet writers and drop the ads. Become a member
stranger Feb 2019
Gravitația situației
Poate că eu nu înțeleg.
Dormitul e o distracție.
Că mă ascund nu neg.
Într-o constantă rotație.
Eu nu fac turul complet.
Plutesc poate prea mult în ultimul timp.
Distruge-mă dacă poți.
Noaptea se transformă în anotimp.
Și ne primește pe toți.
Eu nu mai stau trează.
Fac parte din delincvenții nocturni.
Ne uităm la lună și așteptăm următoarea faza.
Ne uităm la stele și la cerul bătrân.
Se pare că a devenit o pasiune acestă tortură diurnă.
Dar nu pare așa rău când suntem împreună.
Deși "treaz".
E greu de obținut zilele acestea.
O să rămân fără răgaz.
Dacă mă las prizonieră în noaptea grea.
i wrote this so long ago
stranger Jan 2023
de nepedepsit
m-am topit de nenumărate ori deasupra conceptului de a fi
de nepedepsit.
în greutate și durere, în extaz și plăcere
de nepedepsit indiferent.
imunitate și scutire.
când mă ating, când mă vreau, când iau foc și las scrum in urma mea
sunt de nepedepsit.
când mă arunc, când mă ridic, când mă sărut de
noapte bună blând
în mirosul ăsta ascuțit, de neuitat, de nepedepsit
când împletesc invidie în păr și mângâiere
nu mai știu cine sunt, cine ești
știu doar că sunt de nepedepsit.
sunt de nepedepsit.
ereditar, primordial, frumusețea de a fi turnat, clădit, construit și uitat de nepedepsit.
Zboară odată! femeie pumnal
Cu părul roșcat precum un stejar
In toamnă, o doamnă
Cu zâmbet pur și elegantă
Ce abia pornește-n lume
Și își strigă propriul nume
Acum într-un necunoscut
Nou și nemaivăzut
Cu vise-n zi și vise-n noapte
Cu poezii de "ce-ar fi poate"
Cu familii încurcate
Și pânzele sus ridicate
Pe un ocean de emoții
De gânduri și de retrospecții
Busola nu merge, ce direcții
Să aleagă pe al vieții
Drum de nu ce simte că o cheamă
Să fie propria persoană

Zboară odată!, femeie pumnal
Nici nu mai știu *** să respir macar
Dar apoi să m-odihnesc,
Relaxez, gândesc, trăiesc
Și nu mi se pare drept
Cât de mult te plimbi prin piept
Pe la mine si prin cap
Prin ochi, urechi și Instagram
Vreau niște spațiu să fiu calm
Și niște timp să-nvăț sa am
Frâiele propriei vieți
*** să-nvăț asta când m-aștepti
În fiecare colț all minții
Grădinii și zâmbești cu dinții
Și nu știu să-mi refuz dorința
Instinctu-mi cucerește ființa
Și eu plec din acest corp
Și mă tem c-o s-ajung mort

Mă tem c-o sa te folosesc
Că o să mă abandonez
Pe mine și tot ce creez
E un specific tip de chin
E neîncredere-n destin
Și dorința de control
Cu un strigăt de ajutor
Mut.

Am vrut mult
Să mă las purtat de vânt
E enervant să văd cât sunt
Cu mine însămi eu de crunt
Și să revăd *** ajung
Să îmi tai propriul avânt
Să văd *** iar nu știu sa simt
*** amorțesc și mă agit
*** cred că rămân fără timp
Și tot ce ajung să am pe chip
Sunt dorință și confuzie
Ce fel de iluzie
Îmi mai vând de data asta?
Oricum tu vezi după masca
De care eu sunt convins că este realitate
Nu văd alt drum spre libertate
Decât încredere ca poate
Necunoscutul ce-l trăiesc
E un mister prin care o sa găsesc
Ceva mai multe despre mine,
Deci hai că sar, o să fiu bine
Probabil.
_M.

— The End —