"totul" poems
Se cern arginții boltei, prin sita de safir,
Totul viu, ferice, crunt au să-l răpună.
Și să-i facă rece, nesfârșit alb cimitir,
Norii cei negri, oștirile lui Vânt s-adună.
Regina Morții, cu dalba-i mantie, călare,
Suflarea-i de sloi, a tăcerii pânză țeasă.
Luncile cu joc și râset, pierdute-n uitare,
Blestemul vieții de apoi, alb pustiu lasă.
În codrul de plumb, un lup se tânguie amar,
Cine ne-a luat a primăverii poftă de viață,
Al verii dulce poem, al belșugului har?
Se odihnesc toate, sub pătura de gheață.
Mar 24, 2025
Mar 24, 2025 at 2:28 PM UTC
Compensez acum pentru câte n-am trăit,
O mandibulă travertin, nu-mi mai filtrează plămânii
Decât când sunt singura
mint
Când sunt singură ajung la apogeul interogării.
Da, are dreptate acum m-am convins.
Nu mai *** spune că beau sau că fumez în plan social
Un viciu real e un viciu personal iar eu...
Eu îmi transform tot în viciu atât cât există în intimitatea propriei mele minți.
Îmi privatizez existența precum visam că voi face, un chin, o răutate de nedescris la fel *** spunea tata-totul se va întoarce când "ai grijă ce-ți dorești că poate se îndeplinește."
Tată, nu e un "poate" , vezi tu toate aceste spuse intră în contradicție;mi-ai spus că tot ce vreau, primesc și ai dreptate-nu e un "poate" , e unica certitudine.
Tată dacă ai știi că glumele despre un viitor malefic aveau să devină realitate pentru fiica ta, le-ai mai fi spus?
Și această frumusețe de a trăi și de a admira tot malefică rămâne în prisma unei existențe deteriorate, acrită de timp.
Tată dacă ți-aș fi spus că era prea târziu, ai mai fi venit?
Toată această ardoare a mea de a afla *** se poate trăi mă conduce dintr-o viață în alta.
Și așa schimb lumi, anotimpuri, oameni, existențe - eu avertizez dar niciuna dintre aceste vorbe nu sunt concrete, aceste discursuri discrete, aceste vise pe jumătate coerente-eu nu sunt poet când îmi găsesc vină, când mă blamez, eu nu sunt poet când previn oricât de frumos poate suna.
eu nu sunt poet, nu când fumez, nu când implor, nu când sufăr.
Tată, eu știu că nu mă vrei poet, ceva filozof delirând într-o râpă.
Tată, asta se întâmplă,asta se va întâmpla.
Oct 11, 2022
Oct 11, 2022 at 10:45 AM UTC
Cât poți iubi și să tot rabzi,
ca ultimul cuvânt să rămână neschimbat,
tot ce se întâmplă e că tu te zbați
să ieși din adormirea sentimentelor
ce adânc se tot ascund de demult.
Vrei să plângi, dar n-ai curaj,
crezi că totul se va transforma în țepi,
căci odată ce îți ies la mal emoții,
te temi că niciodată acestea nu se vor întoarce în mare.
Te simți pierdut, și că totul nu mai are sens…
dar oare când te vei trezi, din acest sentiment?
Când oare vei fi bine, și nu vei mai suferi?
Mă întreb în fiecare zi acest lucru necomplicat,
și sper că te vei trezi, și poate vei schimba
acel ultim cuvânt dat în vânt
cuvântul care te-a făcut să suferi și acum,
și nu numai pe tine, dar și pe cel iubit…
Jan 3, 2025
Jan 3, 2025 at 10:13 AM UTC
și în Istanbul totul rămâne la fel.
numai eu merg altfel,
numai eu sunt alta.
lustruitorii de pantofi sunt pe mal,
oamenii fumează și se miră de pescăruși.
unghiile îmi sclipesc în soarele ăsta străin,
mi-e frică să aud ce e în jur
mi-e frică de nimicul pe care îl simt
mi-e frică că sunt ruptă de realitate și nu mai știu *** să mă port
dar tu
tu ai rămas la fel și mă doare viața pe care aș fi putut-o trăii cu tine.
prima și ultima
clipă și iubire.
Apr 20, 2022
Apr 20, 2022 at 6:30 PM UTC