"Doream ca tu sa-mi fii alaturi,
Dar ai disparut si m-ai lasat plangand.
Vedeam sute de frumoase meleaguri.
Dar doar tu-mi erai frumoasa in gand."

Am sa te fac sa te ineci in sange
Si o sa iti vezi mama *** te plange.
Asa *** plang si eu de cateva luni incoace
Din cauza ca tie nimic nu-ti mai place.
Orice as face, nu e bine.
Oricat as incerca, tot nu o sa te am langa mine.
Tot ce faci e sa ma ignori
Fara sa stii, sau poate cu buna stiinta, ca asa ma dobori.
in plansete o tot tin
Si doar asa mai *** sa dorm.
Din al tau sange as face vin
Si doar cu el as putea sa te transform.
Dar degeaba, eu nu te *** rani.
Tu poti si o tot faci.
Caci tu pentru mine esti un zeu
Iar eu pentru tine m-as lupta cu mii de draci.
Am ganduri rele,
Incerc sa le alung.
Sentimentele-mi sunt grele
Si de realitate as vrea sa ma disjung.
Tu o sa-mi ramai vesnic in gand
Si eu doar cu gandul am sa raman, vesnic plangand.

Neajunsuri
Am scris mii de cuvinte, 0 răspunsuri
Sute de paragrafe în ani fără repercusiuni.
Locul mă înghite
Nu tot ce zâmbește, minte.
Și totuși încă scriu cuvinte.
Inima sparge în palpitații
Mintea râde și întristează generații
Iar mi-e frică, iar mă mint, iar adorm în fibrilații.
Neajunsuri, se rezumă
Ce să calculez, când tot e în venă.
Mintea conjugă, durerea e genetică.
Mama râde și mă-ntreabă dacă eu chiar am inimă.
Eu cu ochii pe sub unghii, ascult și jur că cineva mă strigă.
Poate e băiatul de pe trotuar spunând că sunt înstărită ,
Tata ajungând și-n Afganistan, are buzunar de armată.
Poate e doar o proiectare și altă inutilă supărare,
Un comentariu rupt în soare, o rază arzătoare.
Eu ascult și mi-aș astupa buzele.
Să nu mai aibă dorințe.
Adevăruri, minciuni... O sărutare.
Ce-mi mai stă în cale.
Îmi e frică, poate sunt eu
Nu oameni, nici minte nici Dumnezeu.
Rup din mine pentru nimeni
După încep să caut,
Liniștea caută și ea crize,
Nu mai *** să mă ascund.

Încă de pe treptele intrării,
când pe lângă istorie antică am trecut
erau scrise pe columne în greacă
personaje, gânduri, zei și fapte
ale vremurilor de mult apuse
cu puțin înainte de Hristos.

Și *** trepte tot mai urc,
văd un amfiteatru alb, din marmură
unde Platon, Socrate și Aristotel
țineau lungi prelegeri despre gând.
Sute de ani au trecut
de la bazele științelor actuale
însă tot ce a răsunat atunci
se aude și mai tare,
prin coloanele de sus.

Într-un final ajung la Propylaeum,
porți ale trecutului,
unde vântul trece prin coloane
cântând la undele sculptate
cântece de liniște și pace.
Se ivesc pe măsură ce avansez
temple ale zeilor grecești
însă cel mai aproape de mine stă
Partenonul, simbol al Greciei antice.

Iar din depărtare, de pe turnul din vârf,
poți veghea orașul de jur-împrejur alb,
Atena, unde istorie au creat oameni,
unde tot ce cunoaștem s-a format adânc;
și este un oraș magic, de legende plin,
acum văd în depărtare munți, dar și marea,
unde se povestea că zei ar fi trăit demult.
De aici, deși totul pare mic și neînsemnat,
peisajul este plin de toată viața
ce încă schimbă melanjul creat de-a lungul secolelor.