Submit your work, meet writers and drop the ads. Become a member
- K T P - May 2012
In{peace}ner

Yet again, I a(struggling)m to sleep,
Yearning for m(soul)y to keep.
Day by pa(day)ss with no remorse.
Death scouring the lands on his tire(horse)less.

There was Mar(First)cos,
There was Ka(Then)in.
De(coming)ath is for all of us,
As morale beg(wane)ins to.

Shots are fired in hot spu(sporadic)rts,
du(I)ck for cover as my shoulder hurts.
Blood flo(down)ws my arm as I grasp my gun,
I close my eyes as my comr(run)ades begin to.

I am paralyzed, planted in the ea(bunkered)rth,
My comrades car(me)ry as they flee.
I fig(sanity)ht, refusing to see my own worth,
As bullets fly by, in an endl(torrent)ess of maniacal glee.

The pain sears, racing through mi(my)nd.
Muscles, tissue, bone, to unw(beginning)ind.
Con(crosses)cern my comrade’s face,
As he looks at my pai(disgrace)ned.

Earth spews the gro(from)und to my right,
Launching us into the thick fum(air)ed.
I scream again as my pa(rears)in its roaring might.
My vis(fading)ion as my body lands on my earthen lair.

whi(Death’s)sper then did creep,
His bre(cold)ath in did seep.
I no pa(feel)in as I know its time,
To join m(mates)y, out here on the Rhine.
In(Peace)ner was written to show a more post modernistic approach to the poetic verse, by adding the adjective of a word into the word itself, or the noun embedded within the verb.  Hope you like it!
stranger Oct 2021
*** s-au dus iar zile peste mine și eu le-am vândut pe nimic sperând la libertate și n-am primit nici măcar dreptul de a dormi.
*** m-au călcat orele în picioare râzând de visele mele anticipative.
M-am săturat de zile și nopți placebo
De batjocura lumii când vreau doar să râd.
M-am săturat de semi-singuratate,
Și de fiecare gând.
M-am saturat de tine,
Tu cel din oglindă, că plângi doar când nu ți se cuvine și râzi fără inimă.
Sper să nu-ți mai plângi sănătatea că nu are să se întoarcă,
Căci camera ți-e goală și tu tot aici ai rămas,
Tu râs fără spațiu de ecou
Raza de soare în crepuscul,
Nu-ți mai număra zile pentru un erou,
Și șterge-ți rujul.
M-am săturat de tine,
Tu cel din oglindă, căci tu nu vei fi eu vreodată iar eu nu voi fi tu.
Așa că refuzând să plâng, iubire, îți aștept sfârșitul.
Murdar om mai ești,
Păcătos din natură.
Sper să nu mai grăiești, sper să te arzi cu propria-ți ură.
stranger Apr 2022
picături de cafea pe cizmele mele albe din dulap,
lăsate din toamnă să se holbeze în întuneric
praf ce plutește prin lumină feeric, am deschis geamul, sper că merit.
doare subit ceva ce nu simt iar eu din nou am doar 9 ani sub pătură, uitându-mă în gol...
şi caut un clește încins cu care să mă scot afară din mine până nu puşc dinadins.
trec zilele rămân îndrăgostită
de tine și de zidurile ce ne țin în viață
de tine și de primăvară.
orice cameră e de-un bolnăvicios amar, afară respiră sper ca gândurile să mă mintă.
seara stau și miros vară, și e mireasma singurătății, așa de dulce, atât de urâtă.
măcar luna stă nemișcată și când îmi deschid ochii miroase a tot ce am iubit vreodată.
mă ascult pe mine câteodată și sunt tânără
nu mai vreau bani, mâncare sau speranțe
vreau să fiu aici.
stranger May 2022
sper să plouă încă puțin
să spele țiglele pe care mi-am stins țigările
să șteargă și ultimele urme rămase din mine.
ți-aş spune că nu mai am loc de mine.
că m-am scârbit să-mi tot aud vocea atât de tare, când vorbesc și când tac, încât am căutat tot ce-mi este opus.
o vocea înceată care dă impresia de blândețe, o liniște atât de fină m-am simțit intrus.
ți-aş spune că dau pe afară...
eu, însumi, fizic când nu mai găsesc destul loc în casă încât trebuie să fug
dar și ca aerul îmbâcsit dintr-un autobuz înghițit ca într-o tortură de către pasageri,
nu mai am loc în mine.
aș spune de ură sau de ciudă dar e mai degrabă de o iubire neîmpărtaşită pentru viață.
mai degrabă nu mai am loc de așteptarea asta care pare eternă.
nici nu mai știu ce aștept și de ce
așteptam odată o atingere mai fină decât mâna-mi
dar poate că șmirghelul acesta îmi este sortit și nu mă mai *** ascunde după singurătatea mătăsoasă a altora când îmi țin în frâu solitudini mult mai acre.
poate că generozitatea atingerii este doar o pâclă din care eu nu mai *** ieși și rămân cu impresia că atingerea vindecă.
simt *** rânjește cineva în spatele meu tot timpul și se excită când îmi vede lacrimile.
îmi aud numele șoptit bolnav de către ceva muribund de parcă mă vrea alături iar eu...
eu doar aștept
pentru un piept mai puțin înnodat.
time is a jest
stranger Oct 2022
Uitându-mă prin ochetul perdelei din bucătărie,
Vremea mă înșală.
Și eu pe mine.
Mă dor ochii, pereții, dansează -eu îmi caut o cauză, o rădăcină pentru mânie.
Doare să fiu atât de tânără
Atât de fraged și de crud, un creier o câmpie pustie, râd câteodată fiecare sunet spunând  "cruță-mă".
Mă împiedic câteodată de pietre răsărite din sine,
Mă pierd în mine, o pereche de mâini împrumutată o minte curată,ma mint ridicându-mă... e mai bine.
Ascult alternosfera sper ca furia se topește
Dau din picioare ura în mine crește,
O fărâmă de moloz, o brândușă oprește
Gândul asurzitor, ce mă ofilește.
Un urban fără cuvinte, o carne crudă mușc fără să mestec, doar sa las o urmă de dinți-semnătură, un sărut cu gust de primulă.
O rădăcină de creștet, un alt gând veşted.
Oare care poveste ma adormea, firește nu-mi voi aminti.
Nu-mi voi aminti decât când doare
Și rămâne ochiul fără culoare, un iris topit, o sfântă vâltoare, încă o mișcare și axa e completă.
O existență perversă, semi-coerentă.
am uitat că eram așa atunci

— The End —