"prea" poems
Many daze in the rippsy tav the Nates will hiber by their Glit
'N sometime prea with the gigaslav and there zellgreth betwit.
Now once there was a Tilly Stoet who'd paineram in the dippserill
Nifty Nates would knowet and greal it's very Tips-a-Prill
A day or more had passed in tyme till one day the gigaslav broke
Now Tilly Stoets speak of brine 'n the merryjaunah they'd smoke.
Oh they'd **** there poppers 'n slop their drippers
'Till one day the pole greasemen came.
The Tilly Stoets acted like poets and that was really O.K.
But the buzzers were fuzzers and wouldn't ya knowet
They took all there pots away.
Sep 5, 2015
Sep 5, 2015 at 8:19 PM UTC
Gravitația situației
Poate că eu nu înțeleg.
Dormitul e o distracție.
Că mă ascund nu neg.
Într-o constantă rotație.
Eu nu fac turul complet.
Plutesc poate prea mult în ultimul timp.
Distruge-mă dacă poți.
Noaptea se transformă în anotimp.
Și ne primește pe toți.
Eu nu mai stau trează.
Fac parte din delincvenții nocturni.
Ne uităm la lună și așteptăm următoarea faza.
Ne uităm la stele și la cerul bătrân.
Se pare că a devenit o pasiune acestă tortură diurnă.
Dar nu pare așa rău când suntem împreună.
Deși "treaz".
E greu de obținut zilele acestea.
O să rămân fără răgaz.
Dacă mă las prizonieră în noaptea grea.
Feb 14, 2019
Feb 14, 2019 at 1:04 PM UTC
fatalism și reavăn.
reavăn și fatalism.
n-am mai scris,
n-am mai scris.
mi-a mers gura prea puțin și acum mi-e capu-n groapă.
mă soarbe Oltul ?
Rămân o cruce ortodoxă, stingheră pe marginea drumului, îndoită de mașini în depășire.
reavăn... e reavăn după ploaie și îmi intră în vene.
fatalism slav și decăderea omului, cui i-am mai dat urechile mele?
asta nu sunt eu aici,
nu eu aud, nu eu simt.
ace și mâini atinse, drumuri scurse, reavăn și fatalism.
da n-am mai scris!
nu, nu, pentru că nu ***
nu în București, nu în tramvai, nu in scaunul din dreapta, nu cu mâna lui tata strânsă pe volan, nu cu piciorul scuturându-mi în spital.
un chist pe ovar, un folicul hormonal habar n-am;tot e un reavăn tot e fatalism și eu iar n-am scris.
poate că nu mai am de ce.
viața e film destul nu mai are nevoie de scenarist, viața m-a depășit uite, e self-sustaining!
Tata a zis că i-am frânt inima când i-am zis să mă ia acasă la 2 ani, ce isteric.
Nu mai vreau să aud, nu mai vreau să simt atât de greu din cer curgându-mi la tălpi,
rămân reavăn și fatalism și nu mai scriu nimic, nimic.
reavăn sărută buzele astea - petale de iris lăsate în soare!
reavăn, reavăn sărută trupul ăsta și mintea ce duc oriunde în nicăieri!
reavăn, sărută fatalismul ăsta infantil și torturat și dă-mi înapoi tot ce a fost și poate fi eu!
May 20, 2022
May 20, 2022 at 4:47 PM UTC
Compensez acum pentru câte n-am trăit,
O mandibulă travertin, nu-mi mai filtrează plămânii
Decât când sunt singura
mint
Când sunt singură ajung la apogeul interogării.
Da, are dreptate acum m-am convins.
Nu mai *** spune că beau sau că fumez în plan social
Un viciu real e un viciu personal iar eu...
Eu îmi transform tot în viciu atât cât există în intimitatea propriei mele minți.
Îmi privatizez existența precum visam că voi face, un chin, o răutate de nedescris la fel *** spunea tata-totul se va întoarce când "ai grijă ce-ți dorești că poate se îndeplinește."
Tată, nu e un "poate" , vezi tu toate aceste spuse intră în contradicție;mi-ai spus că tot ce vreau, primesc și ai dreptate-nu e un "poate" , e unica certitudine.
Tată dacă ai știi că glumele despre un viitor malefic aveau să devină realitate pentru fiica ta, le-ai mai fi spus?
Și această frumusețe de a trăi și de a admira tot malefică rămâne în prisma unei existențe deteriorate, acrită de timp.
Tată dacă ți-aș fi spus că era prea târziu, ai mai fi venit?
Toată această ardoare a mea de a afla *** se poate trăi mă conduce dintr-o viață în alta.
Și așa schimb lumi, anotimpuri, oameni, existențe - eu avertizez dar niciuna dintre aceste vorbe nu sunt concrete, aceste discursuri discrete, aceste vise pe jumătate coerente-eu nu sunt poet când îmi găsesc vină, când mă blamez, eu nu sunt poet când previn oricât de frumos poate suna.
eu nu sunt poet, nu când fumez, nu când implor, nu când sufăr.
Tată, eu știu că nu mă vrei poet, ceva filozof delirând într-o râpă.
Tată, asta se întâmplă,asta se va întâmpla.
Oct 11, 2022
Oct 11, 2022 at 10:45 AM UTC
Luna își arata fața întoarsă
Eu aștept primăvara roasă
De crude adevăruri și ochi întredeschişi.
Mi-am spus că-ți voi da 2 săptămâni să miști,
Că până pe 14 februarie îmi voi recupera afecțiunea efemeră și mirosul distins
Care mă adormea atât de violent.
Mama făcuse deja pariuri că ne distrugem,
E vina mea, am avut prea multă încredere în mine sincer.
Rupe-mă de realitate, nu eram prea trează înainte
Să scânteieze cerul a regrete vorbite,
Împielițând vântul ăsta crud.
Căci oricât de mult aș spera la primăvară, el tot bate și eu rămân...
Înfrigurată de furie înlocuind o fire,
Impertinentă oricum.
Am avut dreptate bilateral,
Nu ne-am putut păstra.
Am și vrut asta.
*** era să trăim orice altceva decât o altă banală suferință?
*** era să avem speranță?
Devastator probabil,
Strigător la cer!
Pune-mi la loc mâinile care au rămas pironite undeva la tine în creier căci doresc amar să mă trezesc vie.
Feb 4, 2022
Feb 4, 2022 at 10:44 AM UTC
It’s the poem I carry inside,
Here, by my heart, where it’s always stayed,
And even I cannot decide
If I’ll ever write what it’s begged to be made
I feel its soft pulse, its quiet hum,
Yet, why am I scared to give it a name?
Or is it that, though its fire may come,
Heavy words would shatter its delicate flame?
***
(original poem, Romanian)
Despre poezia nescrisă
E poezia pe care o port cu mine,
Aici, în piept, în dreptul inimii era
Şi chiar nici eu nu ştiu prea bine
Dacă am s-o mai scriu cândva.
Îi simt vibraţiile moi, i-aud bătaia mică,
Însă de ce nu *** s-o scriu, de ce s-o scriu mi-e frică?.
Ori, deşi arde focul ei şi pieptul mi-l străbate,
Grele cuvintele-ar strivi făptura-i fină, poate?
Jan 12, 2025
Jan 12, 2025 at 9:40 AM UTC
Îmi alunecă ochii în gură
Nu mai contează câte ore am dormit.
Mă uit în oglindă și știu că mă-njură,
Zilele dinaintea mea deja au trecut până am clipit.
Și urlă viața după mine:
"Ce-ai făcut cu mine curvo ?"
*** face orice orgoliu cu sine.
"mi-am futut o zi întreagă pentru o amintire redată la viteza disperării turbo"
Vorbesc cu moartea în fiecare seară și îi spun că nu știu ce vreau mai mult *** viață sau să scap de oboseală.
Îmi spune sexul e o iluzie la fel ca viața
Și oboseala stă doar cât e lăsată.
Ce viață deraiată!
Nu-ți lași ochii să se închidă dacă ai fost prea onestă.
Și dacă dormi, te trezești cu regret cusut în țeastă.
Eu nu răspund
Eu nu vorbesc
Eu nu stau la rând
Eu nu știu să mă feresc
Și totuși încă trăiesc.
Mama a zis că ceața e a lui Bacovia
Eu cred că nu știe nimic despre ea.
Nu așa funcționează lumea.
Tata a zis că mi-am ales soarta
Mi-am negat fericirea și viața
Că mi-am tăiat șansele pentru alta.
Eu mi-am propus să nu mai văd
Să nu mă mai las urmărită
Coruptă de ură, oamenii se lipesc când eu vreau să dispar din orbită.
Vreau să fiu într-adevăr uitată.
Nu-mi permit să fiu iubită
Nu-mi permit alt suflet în purgatoriu.
Sep 5, 2021
Sep 5, 2021 at 3:11 PM UTC