Submit your work, meet writers and drop the ads. Become a member
stranger Oct 2022
Compensez acum pentru câte n-am trăit,

O mandibulă travertin, nu-mi mai filtrează plămânii

Decât când sunt singura

mint

Când sunt singură ajung la apogeul interogării.

Da, are dreptate acum m-am convins.

Nu mai *** spune că beau sau că fumez în plan social

Un viciu real e un viciu personal iar eu...

Eu îmi transform tot în viciu atât cât există în intimitatea propriei mele minți.

Îmi privatizez existența precum visam că voi face, un chin, o răutate de nedescris la fel *** spunea tata-totul se va întoarce când "ai grijă ce-ți dorești că poate se îndeplinește."

Tată, nu e un "poate" , vezi tu toate aceste spuse intră în contradicție;mi-ai spus că tot ce vreau, primesc și ai dreptate-nu e un "poate" , e unica certitudine.

Tată dacă ai știi că glumele despre un viitor malefic aveau să devină realitate pentru fiica ta, le-ai mai fi spus?

Și această frumusețe de a trăi și de a admira tot malefică rămâne în prisma unei existențe deteriorate, acrită de timp.

Tată dacă ți-aș fi spus că era prea târziu, ai mai fi venit?

Toată această ardoare a mea de a afla *** se poate trăi mă conduce dintr-o viață în alta.

Și așa schimb lumi, anotimpuri, oameni, existențe - eu avertizez dar niciuna dintre aceste vorbe nu sunt concrete, aceste discursuri discrete, aceste vise pe jumătate coerente-eu nu sunt poet când îmi găsesc vină, când mă blamez, eu nu sunt poet când previn oricât de frumos poate suna.

eu nu sunt poet, nu când fumez, nu când implor, nu când sufăr.

Tată, eu știu că nu mă vrei poet, ceva filozof delirând într-o râpă.

Tată, asta se întâmplă,asta se va întâmpla.
stranger Sep 2021
Neajunsuri
Am scris mii de cuvinte, 0 răspunsuri
Sute de paragrafe în ani fără repercusiuni.
Locul mă înghite
Nu tot ce zâmbește, minte.
Și totuși încă scriu cuvinte.
Inima sparge în palpitații
Mintea râde și întristează generații
Iar mi-e frică, iar mă mint, iar adorm în fibrilații.
Neajunsuri, se rezumă
Ce să calculez, când tot e în venă.
Mintea conjugă, durerea e genetică.
Mama râde și mă-ntreabă dacă eu chiar am inimă.
Eu cu ochii pe sub unghii, ascult și jur că cineva mă strigă.
Poate e băiatul de pe trotuar spunând că sunt înstărită ,
Tata ajungând și-n Afganistan, are buzunar de armată.
Poate e doar o proiectare și altă inutilă supărare,
Un comentariu rupt în soare, o rază arzătoare.
Eu ascult și mi-aș astupa buzele.
Să nu mai aibă dorințe.
Adevăruri, minciuni... O sărutare.
Ce-mi mai stă în cale.
Îmi e frică, poate sunt eu
Nu oameni, nici minte nici Dumnezeu.
Rup din mine pentru nimeni
După încep să caut,
Liniștea caută și ea crize,
Nu mai *** să mă ascund.
Mateuš Conrad May 2016
it's quiet hard to find a welcoming book, i can cite two read in one sitting, thus spoke Zarathusrta (the original intent) and the soft machine by burroughs... all others came with many composed sittings... but none of the repeated encounters can be spoken of so favourably as Bertrand Russell's history of western philosophy, with that book came the kindest summer - in that i find historians the prefects of philosophy, the Republic guardians, leave the poets to do their sing-along, and furthered abstracts of symbols (should they wish, and ought), give presence to historians like Russell and Tatarkiewicz (surname derived as descended from Tartar auxiliary at the battle of Tannenberg with two naked swords dipped into ****** soil awaiting blood by a Lithuanian king married to a Polish gal).

sometimes poems can be more memorable than entire
books, there memorableness technique used in
epics gets lost most of the time,
writers' custard narrative awaiting a memorable
spontaneity is always missing, a memorable quote
needs to be bookmarked, it's hardly remembered,
all that talk of etiquette, esp. 19th century is always
the fog in novel, Mr. Darcy and his twin
Mr. Rochester, both haunted -
the former by social structures (prejudice;
his wife to be by lower caste governed by pride)
while the latter by a madwoman in the attic -
there's nothing memorable about these novels
in mono assertions, unless you have a book-club or
a cinematic script and a movie... poems are more
memorable, naturally, even if you're unable to recite
them because you rather recite the list of ingredients
for a bonkers curry, someone else will recite you a
poem, no problem. i guess that's because memorising
poetry is afforded by rhymes, the crude musicology
if given an instrument, would be to pluck
two same notes, ugly with a guitar, beautiful with
the tongue.
no, novels are not memorable, ask blind Samson about
the pillars he absorbed with his strength and pulled
down... ask him...
or... or i can tell you a little secret, it's a secret concerning
Sylvia Plath's *bell jar
... page 119 in my edition (Faber & Faber),
slight digression: a page later she's complaining in
a "fictive" personality about the ineffectiveness of sleeping
pills... she has been apparently given max'      imum
strength pills... dear Sylvia,
                                        against your doctor's orders,
          against all pharmaceutical orthodoxy,
sleeping pills are best effective with alcohol,
even though the tagline is to avoid mixing the two...
i can't specify the quantity of alcohol in milligrams
akin to the dosage of the pills, dear Sylvia, they're only
effective with the liquid sedative, and perhaps a painkiller
like paracetamol...
nonetheless on page 119 she's citing a book you will
probably not read, and neither did she (explanation
a bit later)... she cites the first page of J. Joyce's
Finnegans Wake...
                 riverrun past Eve and Adam's...
and that ONE-HUNDRED LETTERED word:

  ba'ba'ba'dal'gharagh'takamminanarronk'onn'bronntonner'r­onn'tuonn'thunn'trovarr'houna'wnska'wntooh'oohoo'rdenen'thurnuk!­

i tried the syllable scalpel to my best ability for breath,
this grand anti-onomatopoeia, cut for brief pause...
but she didn't read any further like Delmore Schwartz
trying to sell this **** Grææ tongue...
she didn't read on, because there's another century in this
book:

(i left a bookmark on the page (no. 23) - a painting by
Diego Velázquez, the toilet of Venus 122.5 by 177 centimetres)

with loss of breath and entry of the centipede as follows

perkodhuskurunbarggruauyagokgorlayorgromgremmitghundhur­thrumathunnaradidillifaititillibumullunukkunun!

but i must i don't have the ratio, since i didn't bother counting
either words, but Sylvia did, and if she counted the first word
as a century, this second word must also be a century -
yet on suspicion should i believe she read further, or didn't?
they claimed the book to be a Babylonian Tower
readying for dispersions of the people, yet with historical
events it's a joke, given that there are no diacritical marks
in the book to provide stresses of accents:
e.g. fumatul poate să ucidă (romanian for: do not smoke
cigarettes, yes, there's a black market for cigarettes,
THANK GOD!) - and with saying that, it is not a book
with a Babylonian Tower attached to it, it's a tower for sure,
but a Globalisation Tower, how english became the
Lingua Levant once more, when the Franks had their
puppet king of Jerusalem at the time of Saladin.
stranger Feb 2019
Gravitația situației
Poate că eu nu înțeleg.
Dormitul e o distracție.
Că mă ascund nu neg.
Într-o constantă rotație.
Eu nu fac turul complet.
Plutesc poate prea mult în ultimul timp.
Distruge-mă dacă poți.
Noaptea se transformă în anotimp.
Și ne primește pe toți.
Eu nu mai stau trează.
Fac parte din delincvenții nocturni.
Ne uităm la lună și așteptăm următoarea faza.
Ne uităm la stele și la cerul bătrân.
Se pare că a devenit o pasiune acestă tortură diurnă.
Dar nu pare așa rău când suntem împreună.
Deși "treaz".
E greu de obținut zilele acestea.
O să rămân fără răgaz.
Dacă mă las prizonieră în noaptea grea.
i wrote this so long ago
stranger May 2022
fatalism și reavăn.
reavăn și fatalism.
n-am mai scris,
n-am mai scris.
mi-a mers gura prea puțin și acum mi-e capu-n groapă.
mă soarbe Oltul ?
Rămân o cruce ortodoxă, stingheră pe marginea drumului, îndoită de mașini în depășire.
reavăn... e reavăn după ploaie și îmi intră în vene.
fatalism slav și decăderea omului, cui i-am mai dat urechile mele?
asta nu sunt eu aici,
nu eu aud, nu eu simt.
ace și mâini atinse, drumuri scurse, reavăn și fatalism.
da n-am mai scris!
nu, nu, pentru că nu ***!
nu în București, nu în tramvai, nu in scaunul din dreapta, nu cu mâna lui tata strânsă pe volan, nu cu piciorul scuturându-mi în spital.
un chist pe ovar, un folicul hormonal habar n-am;tot e un reavăn tot e fatalism și eu iar n-am scris.
poate că nu mai am de ce.
viața e film destul nu mai are nevoie de scenarist, viața m-a depășit uite, e self-sustaining!
Tata a zis că i-am frânt inima când i-am zis să mă ia acasă la 2 ani, ce isteric.
Nu mai vreau să aud, nu mai vreau să simt atât de greu din cer curgându-mi la tălpi,
rămân reavăn și fatalism și nu mai scriu nimic, nimic.
reavăn sărută buzele astea - petale de iris lăsate în soare!
reavăn, reavăn sărută trupul ăsta și mintea ce duc oriunde în nicăieri!
reavăn, sărută fatalismul ăsta infantil și torturat și dă-mi înapoi tot ce a fost și poate fi eu!
stranger Apr 2022
solitudine
poate că tu știi mai bine
*** mă simt.
poate că nu vei știi vreodată.
îmi rumegă creierul niște poze, niște intenții, niște gânduri
o duceam mai bine fără.
12 ani de școală formativă care m-a îndrumat să devin o larvă.
sunt doar un copil veșnic nemulțumit, o să treacă, nu ?
mă gândesc la cuvântul "unrequited" de două săptămâni cred că ești tu.
însemnătăți infinite și totuși o fi al iubirii
o fi restul rămas de la magazin când dau 30 de lei pe țigări
o fi creanga ruptă din cireș sau dud când îți venea uber-ul
cam acru
de n-aș avea atâta furie aș zice că nu te-am iubit
aș zice că iubesc amarnic.
n-aș mai zice nimic.
mă ustură ochii
m-au luat în brațe străinii.
stranger May 2022
sper să plouă încă puțin
să spele țiglele pe care mi-am stins țigările
să șteargă și ultimele urme rămase din mine.
ți-aş spune că nu mai am loc de mine.
că m-am scârbit să-mi tot aud vocea atât de tare, când vorbesc și când tac, încât am căutat tot ce-mi este opus.
o vocea înceată care dă impresia de blândețe, o liniște atât de fină m-am simțit intrus.
ți-aş spune că dau pe afară...
eu, însumi, fizic când nu mai găsesc destul loc în casă încât trebuie să fug
dar și ca aerul îmbâcsit dintr-un autobuz înghițit ca într-o tortură de către pasageri,
nu mai am loc în mine.
aș spune de ură sau de ciudă dar e mai degrabă de o iubire neîmpărtaşită pentru viață.
mai degrabă nu mai am loc de așteptarea asta care pare eternă.
nici nu mai știu ce aștept și de ce
așteptam odată o atingere mai fină decât mâna-mi
dar poate că șmirghelul acesta îmi este sortit și nu mă mai *** ascunde după singurătatea mătăsoasă a altora când îmi țin în frâu solitudini mult mai acre.
poate că generozitatea atingerii este doar o pâclă din care eu nu mai *** ieși și rămân cu impresia că atingerea vindecă.
simt *** rânjește cineva în spatele meu tot timpul și se excită când îmi vede lacrimile.
îmi aud numele șoptit bolnav de către ceva muribund de parcă mă vrea alături iar eu...
eu doar aștept
pentru un piept mai puțin înnodat.
time is a jest
Forever now, a part of me is a part of you
Embedded in your soul, and your heart too.

I found you nestled in a constellation of stars
Putting back the pieces of your broken heart.

You’ve buried your tears everywhere you’ve gone
Hoping to see a new light by the break of dawn

Your shattered self can build back up again
In a new spring, soaring, like a beautiful wren

Gazing proud, like a sacred evergreen
Forever now, a part of you is a part of me.

///

Pentru totdeauna, o parte din mine face parte din tine
Înglobat în sufletul tău și în inima ta.

Te-am găsit cuibărit într-o constelație de stele
Punând la loc bucățile inimii tale sparte.

Ți-ai îngropat lacrimile oriunde ai mers
Sperând să vedem o nouă lumină până la zorii zorilor

Sinele tău spulberat poate fi reconstruit
Într-o nouă primăvară, în creștere, ca un wren frumos

Arătând mândru, ca un sacru veșnic verde
Pentru totdeauna, o parte din tine face parte din mine.
stranger Jun 2022
Tata îmi spune ca mi se atrofiază mușchii în mâna stângă
Așa că,
De noaptea ielelor nu o să mă mai mișc, o să-mi adoarmă corpul -lasă-mă să cad și nu mă mai aduna!
O să las ura ielelor să mă umple, să mă poarte cu solstițiul departe.
Tata tot îmi spune eu îmi dau urechile să le ia ielele, să le ia ielele.
Le dau lor corpul meu care zdruncină gânduri și suferințe,
Le dau lor venele și sângele care car alene globule, vise și cântece pentru sânziene.
Le voi da lor dragostea ce ți-o port, s-o ducă departe, să calce marea în picioare cu ea, să-i înflorească valurile vara ca să înghită țărmul toamna cu dragostea mea -o s-o dau lor, o s-o dau ielelor.
Le voi da cuvintele scrise și nespuse să le lase închise în codrii, să le ardă în focurile culmii.
Le voi da lor tot, vă dau tot ielelor!

Corpul ăsta rupt de timp și atât de tânăr, luați-l ielelor și făceți-vă lume
O coastă zâmbet pentru voi, ielelor!
Ochiul meu pentru cruzime, onorați-l ielelor!
Eu vasul pentru ura voastră, voi aduceți-mă de îndată acasă.

Dragostea asta pentru nimeni și pentru tot,
Luați-o voi ielelor!
Lichiditatea ei pusă în sticlă- poate hrăni pământul cât mor
Fulgeră și tună în mine timpul nerămas pentru dragoste, sânzienelor vă implor luați-o și ascundeți-o.

Mintea aceasta marmură de alamă, o povară pentru mine rogu-vă de-o aruncați.
Sau de-o păstrați ielelor, puneți-o la rece, să nu mai plece, să nu mai sufere.
Fie-vă sânge și sabie de-o luați.

Ielelor de noaptea voastră eu vă dau tot ce sunt eu,
Gură. Aer. Plămâni.
Șoapte. Atingeri. Înghițituri.
Mâini. Vorbe. Visuri.
Genunchi. Coate. Ocolișuri.
Ochi. Lacrimi. Sânge. și Podișuri.
Luați ce puteți duce și acolo unde mergeți, acolo să le distrugeți.
iele may your night rule!
Zboară odată! femeie pumnal
Cu părul roșcat precum un stejar
In toamnă, o doamnă
Cu zâmbet pur și elegantă
Ce abia pornește-n lume
Și își strigă propriul nume
Acum într-un necunoscut
Nou și nemaivăzut
Cu vise-n zi și vise-n noapte
Cu poezii de "ce-ar fi poate"
Cu familii încurcate
Și pânzele sus ridicate
Pe un ocean de emoții
De gânduri și de retrospecții
Busola nu merge, ce direcții
Să aleagă pe al vieții
Drum de nu ce simte că o cheamă
Să fie propria persoană

Zboară odată!, femeie pumnal
Nici nu mai știu *** să respir macar
Dar apoi să m-odihnesc,
Relaxez, gândesc, trăiesc
Și nu mi se pare drept
Cât de mult te plimbi prin piept
Pe la mine si prin cap
Prin ochi, urechi și Instagram
Vreau niște spațiu să fiu calm
Și niște timp să-nvăț sa am
Frâiele propriei vieți
*** să-nvăț asta când m-aștepti
În fiecare colț all minții
Grădinii și zâmbești cu dinții
Și nu știu să-mi refuz dorința
Instinctu-mi cucerește ființa
Și eu plec din acest corp
Și mă tem c-o s-ajung mort

Mă tem c-o sa te folosesc
Că o să mă abandonez
Pe mine și tot ce creez
E un specific tip de chin
E neîncredere-n destin
Și dorința de control
Cu un strigăt de ajutor
Mut.

Am vrut mult
Să mă las purtat de vânt
E enervant să văd cât sunt
Cu mine însămi eu de crunt
Și să revăd *** ajung
Să îmi tai propriul avânt
Să văd *** iar nu știu sa simt
*** amorțesc și mă agit
*** cred că rămân fără timp
Și tot ce ajung să am pe chip
Sunt dorință și confuzie
Ce fel de iluzie
Îmi mai vând de data asta?
Oricum tu vezi după masca
De care eu sunt convins că este realitate
Nu văd alt drum spre libertate
Decât încredere ca poate
Necunoscutul ce-l trăiesc
E un mister prin care o sa găsesc
Ceva mai multe despre mine,
Deci hai că sar, o să fiu bine
Probabil.
_M.
Rostova Oct 2020
"Doream ca tu sa-mi fii alaturi,
Dar ai disparut si m-ai lasat plangand.
Vedeam sute de frumoase meleaguri.
Dar doar tu-mi erai frumoasa in gand."

Am sa te fac sa te ineci in sange
Si o sa iti vezi mama *** te plange.
Asa *** plang si eu de cateva luni incoace
Din cauza ca tie nimic nu-ti mai place.
Orice as face, nu e bine.
Oricat as incerca, tot nu o sa te am langa mine.
Tot ce faci e sa ma ignori
Fara sa stii, sau poate cu buna stiinta, ca asa ma dobori.
in plansete o tot tin
Si doar asa mai *** sa dorm.
Din al tau sange as face vin
Si doar cu el as putea sa te transform.
Dar degeaba, eu nu te *** rani.
Tu poti si o tot faci.
Caci tu pentru mine esti un zeu
Iar eu pentru tine m-as lupta cu mii de draci.
Am ganduri rele,
Incerc sa le alung.
Sentimentele-mi sunt grele
Si de realitate as vrea sa ma disjung.
Tu o sa-mi ramai vesnic in gand
Si eu doar cu gandul am sa raman, vesnic plangand.
written in Romanian, my native language. I truly hate him bruh.
stranger Jan 2022
Îmi deschid gura și e fum
De parcă winston m-ar fi luat și câștigat
Ca pe un trofeu.
Cancer deraiat de eu.
Ciuda zbiară.
Înghite ca o termită toată camera asta din lemn răstignită în casă-goală
Roade păr, unghii, gânduri, șoapte
Speranțe.
Deșarte.
Împletite în părul unei alte eu.
Una ce nu e răzbunătoare.
Una rămasă copil stingher pe o strada de București mai puțin tulburătoare.
Dumbrava Nouă portal spre Strada Bîrca numărul 15,
O mișcare, 7 fețe.
Ilinca minte, Ilinca doare, Ilinca crește, Ilinca ucigătoare.
Ce mârşav gând, să scap de mine.
Mă holbez la oameni poate uit și revine
Viața într-un moment maniacal al zilei.
Un spate îndoit, un umăr întins pentru tine
Să-l mângâi, să-l fărâmi în palme
*** dorești.
Eu ard dar am răbdare.
Să pier ca cerul dimineții în favoarea verii.
Rupt din soare.
adi Mar 2020
Uită-te *** trăiesc, privește-mi ochii sticliți
Din care curge o lacrimă și nici măcar nici nu
Știu unde ajunge, poate-mi rămâne-n barbă
Sau răsare din iarbă o coajă de larvă,
Fosta lacrimă, acum licurici.
Se pare ca știi totul
Și doar a predica
Nu văd ce rost are
Aici prezența mea
Când ce rezultă-n mine este numai sânge
Dat pe dinafară pentru a te unge
Pe răni tu, înțeleptule
Ai țipat destul să-mi tai urechile
Furia ți-a ajuns dincolo de cer
Și cântecul ți-e plin numai de "disper"
Si gol de "ajutor"

Însă nu e "gol"
De "spune-i tu pentru mine"
Ca și când ar fi ok să obții
Tot ceea ce vrei fără sa îți ții
Singur șaua vieții
Se simte incredibil și-mi pare impecabil
De bine plănuit, căci nu ești responsabil
Dacă nu merge bine, doar n-ai spus tu ceva
Erai prea ocupat cu a te alerga
Cu furia cu mânia și mândria ta

Toți sunteți furioși și intitulați
Să aveți dreptate, să nu vă schimbați
Toți sunteți titani și restul sunt cei proști
Se pare că sunteți destul de inimoși
Să vă iubiți pe voi suficient încât
Să vă protejați de orice v-ar provoca mai mult
Perspectiva asupra realității
Asupra iubirii sau a maternității

Iubirea mea nu pare
Să aibă loc aici
Și nu-s vreun salvator
Ca să vă scap de frici
Mai ales atunci când clar ca din topor
N-ați sugerat niciunul că vreți vreun ajutor

Suferiți că vă place și asta-i adevărul
Pe care-l văd eu, nu *** sa fiu eroul
Când refuzați puternic orice implicare
Care să vă fie puțin provocatoare.

Nu vă doriți salvare, ci numai validare.

Sclavi ai vieții voastre, ah cât e de trist
Dar păreți comfortabili în lacrimi și abis
Și când am încercat o mână sa vă-ntind
M-am topit și-am plâns, era mult prea acid

De libertatea-i munte, îmi sunteți plini de mare
Și-am să vă mulțumesc, căci nu e de mirare
Că busola mă îndrumă pe altă cărare
Și vântul dintre pânze îmi zice așa tare

"Ești doar eroul tău, și orice chemare
Ce vine dinspre ei, doar cere ca atare
O respingere simplă, fără vreo formă
De sentiment de ură sau țipete de normă "

Nu vreau sa vorbesc cu nimeni despre nimic
Și am s-o țin simplu, nu am s-o complic
Dacă îmi aduceți acest zgomot în casă
Sper să mâncați bine, dar nu la a mea masă,
Am sa vă anunț că nu e pentru mine,
Și am s-o zic repetat și dacă tot nu-i bine
Sau nu are valoare încă ce vă spun,
Sper să fiți iubiți, dar pe al meu drum
Nu vă mai *** permite vreun fel de access
În realitatea mea sau să îmi abuzez
Iubirea și răbdarea când văd așa de des
E loc doar de-un om, și drumu-i deja mers
De mine.

Așa că baftă voua,
Și cu bine mie.
Sau poate e pe dos,
Nu vreau sa stiu,
In fine.

_M.
Am mers seara la lac să mă prefac scriitor
Să găsesc cuvinte ca să cer ajutor
Cu șarm și sub o formă
Nu basic sau de normă
Nu! Căutam o scânteie
Sau o intenție, idee
O mică odisee
Care să-mi reflecte
Rănile spre mine
Ceva mai blând
Fără furie
Sau să învăț să fiu plăpând
Și să îmi fac viața vie.

Nimic prea wow, n-am văzut mult
Am stat pe iarbă printre plante
Maxim o lebădă sau poate
Un porumbel zburând pe cer
Nu m-am prins în timp util
Că ziua trecuse subtil
Ceasul a zis cu convingere
Că era ora de stingere

N-am găsit ce căutăm
Prin ai creierului geam,
Dar am simțit destulă pace
Știind ca totul se întoarce
A doua zi,
Și că totul va muri,
Și apoi va reveni,
E la fel ca empatia
Omul ce-și uita condiția
Și își pierde reflexia
Înjură ploaia, însă tot ea
E cea ce-i spală oglinda
Cel ce nu se-ndepărtează
De propriul suflet nu navighează
Viața cu adevărat
Cel ce a asigurat
Mereu că știe ce-l așteaptă
E după gratii, după lacăt
Spiritual, emoțional, mental și vibrational
Uimirea nu va fi găsită
În cunoscut, ea e sădită
De fraierul ce se aruncă
În ocean, ce se îneacă
În confuzie și pleacă
Din portul construit mental
Comoara este în ocean,
Deci fii curios! Sari orbește!
Dacă n-ai pânze, vâslește.

_M.
stranger Sep 2022
gravat între degete
e un simțământ, o dominanță
al meu de deținut, al meu de păstrat
ochii mei o sfioasă prelingere, sub limbă picură, gheață
vreau să eman, vreau să atrag orice suflare pe care îmi pun ochii-
ai pierdut, punct lovit.
am gravat între degete,
ce e în vis ajunge și în realitate iar undeva mâna ta alege, privirea curge
pe mine.
hai caută, ce am de gând să-ți dau cu atâta grație
arată-mi căldură să simți *** mă topesc, *** băltesc de dor, *** implor o admirație.
te rog atinge ce nu a mai fost de atins, vreau să simt asurzitor cât de mult sunt dorită
nimic mai mult - o clipă de compromis.
strânge tot ce poate fi eu să nu mai respir
împachetează coastele acestea într-o gura de aer împrumutată, ține-o suvenir.
ia-mă cu totul nu mai vreau să simt eu, te rog.
înlocuiește această uzură de zi cu zi cu o obsesie demnă de urmărit, vreau să simt *** mă vrei în disperare- caută-mă
ce contează motivația, mângâie acest schelet inedit și neted, iartă-mă că doar atât *** fi.
un parazit ce-ți vrea atingerea pentru un moment de liniște.
zilele se joaca de a zeii cu mine iar eu sunt un simplu pion mânuit
Vă zâmbesc
Fiindcă-mi doresc?

Sau vă zâmbesc

Fiindca trăiesc
Frica mea asta de om

A ideii de abandon?

Oare cine-aş putea fi
Daca nu aș mai vorbi
De dragul dragului de-a fi

Înconjurat de oameni vii?

Costul ascuns nu doar doboară
Respectul meu da-mi şi omoară
Imaginea de cine sunt.

Dacă aş glumi doar cand
Nu o fac de la vreun gând
De a ține lumea aproape
Câte maini ar zice "poate
Mi-e mai bine fără tine?"

Măcar aș mai dori vreun om
Să-mi fie-n preajmă când nu dorm?

Cine sunt eu pe Pământ

Când nu mai sunt alți ochi în jur?

Încerc să aflu vreau să cred.

Nu mai ştiu de ce zâmbesc
Şi este confuz să trăiesc
În felul acesta până când
Înțeleg iar cine sunt
Eu cel cu mine.

_M.

— The End —