Umbră a Nopții, te arată,
Ca un vis ce-i rupt din Rai,
Ce-n lumină ești scăldată,
Mă chemai cu dulce grai.

Mă-mbăt de-a ta ființă vie,
De râsul tău cu gust amar,
Ești dorul ce nu vrea să fie,
Și visul stins ce-aprinde jar.

Pășeai încet, cu glezna fină,
Cu trupul tău sculptat în foc,
Privirea ta, o vină plină
Ce arde gândul, pas cu loc.

Și-n urma ta, tăcerea plânge,
Sub pași de vis, sub stinsul dor,
Se frânge clipa, gându-nvinge,
Rămân doar umbre care mor.

Rămâi, icoană neuitată,
Din nopți cu lună și parfum,
O flacără nemângâiată,
Ce arde-n mine negru scrum.