"dorul" poems
Din graiul tău, se-nalță veșnicie,
Pe buze tremuri, cald ca o cântare.
Mi-ești lege, dor și sfântă temelie,
Un far de foc, în nopți fără hotare.
Sudoare, jertfe, veacuri de durere,
Fii punte, peste timpi ce ne separă.
Din dorul tău, să naștem mângâiere,
Mândră ești, a noastră pururi țară!
Aug 29, 2025
Aug 29, 2025 at 11:53 AM UTC
Plecat-ai la răsărit, a nopții mele lună,
Până ieri, îmi vorbeai de ce ne-a fost ursit,
În sufletul meu, ai lăsat neagră furtună,
Unde ești, iubita mea, de ce m-ai părăsit?
S-așterne cerneala, al scrisorii mele sânge,
Așteptare, vise nespuse, ale iubirii sclipiri,
Frumoaso, dorul de tine sufletu-mi frânge,
Cărări de gând îmi leagă ale noastre amintiri.
Unde-s pielea ta cea fină și buzele-ți dulci?
Mai știi tu, oare, în poiană, lângă vechiul măr,
Când voiai, capul în brațele-mi să-ți culci?
Cunună albă de mărgărite să-ți aștern în păr.
Se usucă cerneala, al scrisorii mele sânge,
Pe paginile pline cu lacrimi vechi de dor
Vântul acasă te cheamă, fereastra te plânge
Unde ești, iubita mea, eternul meu amor?
Mar 25, 2025
Mar 25, 2025 at 4:37 AM UTC
Umbră a Nopții, te arată,
Ca un vis ce-i rupt din Rai,
Ce-n lumină ești scăldată,
Mă chemai cu dulce grai.
Mă-mbăt de-a ta ființă vie,
De râsul tău cu gust amar,
Ești dorul ce nu vrea să fie,
Și visul stins ce-aprinde jar.
Pășeai încet, cu glezna fină,
Cu trupul tău sculptat în foc,
Privirea ta, o vină plină
Ce arde gândul, pas cu loc.
Și-n urma ta, tăcerea plânge,
Sub pași de vis, sub stinsul dor,
Se frânge clipa, gându-nvinge,
Rămân doar umbre care mor.
Rămâi, icoană neuitată,
Din nopți cu lună și parfum,
O flacără nemângâiată,
Ce arde-n mine negru scrum.
Jun 29, 2025
Jun 29, 2025 at 5:44 PM UTC