Se pare ca știi totul
Și doar a predica
Nu văd ce rost are
Aici prezența mea
Când ce rezultă-n mine este numai sânge
Dat pe dinafară pentru a te unge
Pe răni tu, înțeleptule
Ai țipat destul să-mi tai urechile
Furia ți-a ajuns dincolo de cer
Și cântecul ți-e plin numai de "disper"
Si gol de "ajutor"

Însă nu e "gol"
De "spune-i tu pentru mine"
Ca și când ar fi ok să obții
Tot ceea ce vrei fără sa îți ții
Singur șaua vieții
Se simte incredibil și-mi pare impecabil
De bine plănuit, căci nu ești responsabil
Dacă nu merge bine, doar n-ai spus tu ceva
Erai prea ocupat cu a te alerga
Cu furia cu mânia și mândria ta

Toți sunteți furioși și intitulați
Să aveți dreptate, să nu vă schimbați
Toți sunteți titani și restul sunt cei proști
Se pare că sunteți destul de inimoși
Să vă iubiți pe voi suficient încât
Să vă protejați de orice v-ar provoca mai mult
Perspectiva asupra realității
Asupra iubirii sau a maternității

Iubirea mea nu pare
Să aibă loc aici
Și nu-s vreun salvator
Ca să vă scap de frici
Mai ales atunci când clar ca din topor
N-ați sugerat niciunul că vreți vreun ajutor

Suferiți că vă place și asta-i adevărul
Pe care-l văd eu, nu *** sa fiu eroul
Când refuzați puternic orice implicare
Care să vă fie puțin provocatoare.

Nu vă doriți salvare, ci numai validare.

Sclavi ai vieții voastre, ah cât e de trist
Dar păreți comfortabili în lacrimi și abis
Și când am încercat o mână sa vă-ntind
M-am topit și-am plâns, era mult prea acid

De libertatea-i munte, îmi sunteți plini de mare
Și-am să vă mulțumesc, căci nu e de mirare
Că busola mă îndrumă pe altă cărare
Și vântul dintre pânze îmi zice așa tare

"Ești doar eroul tău, și orice chemare
Ce vine dinspre ei, doar cere ca atare
O respingere simplă, fără vreo formă
De sentiment de ură sau țipete de normă "

Nu vreau sa vorbesc cu nimeni despre nimic
Și am s-o țin simplu, nu am s-o complic
Dacă îmi aduceți acest zgomot în casă
Sper să mâncați bine, dar nu la a mea masă,
Am sa vă anunț că nu e pentru mine,
Și am s-o zic repetat și dacă tot nu-i bine
Sau nu are valoare încă ce vă spun,
Sper să fiți iubiți, dar pe al meu drum
Nu vă mai *** permite vreun fel de access
În realitatea mea sau să îmi abuzez
Iubirea și răbdarea când văd așa de des
E loc doar de-un om, și drumu-i deja mers
De mine.

Așa că baftă voua,
Și cu bine mie.
Sau poate e pe dos,
Nu vreau sa stiu,
In fine.

_M.

Încă de pe treptele intrării,
când pe lângă istorie antică am trecut
erau scrise pe columne în greacă
personaje, gânduri, zei și fapte
ale vremurilor de mult apuse
cu puțin înainte de Hristos.

Și *** trepte tot mai urc,
văd un amfiteatru alb, din marmură
unde Platon, Socrate și Aristotel
țineau lungi prelegeri despre gând.
Sute de ani au trecut
de la bazele științelor actuale
însă tot ce a răsunat atunci
se aude și mai tare,
prin coloanele de sus.

Într-un final ajung la Propylaeum,
porți ale trecutului,
unde vântul trece prin coloane
cântând la undele sculptate
cântece de liniște și pace.
Se ivesc pe măsură ce avansez
temple ale zeilor grecești
însă cel mai aproape de mine stă
Partenonul, simbol al Greciei antice.

Iar din depărtare, de pe turnul din vârf,
poți veghea orașul de jur-împrejur alb,
Atena, unde istorie au creat oameni,
unde tot ce cunoaștem s-a format adânc;
și este un oraș magic, de legende plin,
acum văd în depărtare munți, dar și marea,
unde se povestea că zei ar fi trăit demult.
De aici, deși totul pare mic și neînsemnat,
peisajul este plin de toată viața
ce încă schimbă melanjul creat de-a lungul secolelor.

Suntem lut.
Material brut.
Cand am spus tot ce avem
De zis si vrem - noi alegem
Cine ne dorim sa fim
Și *** vrem să ne definim
Ce decizii și valori
Facem stâlpi in interior
Ce direcții să urmăm
Și după ce ne ghidăm
Căci e frumos să fi om viu
Și să simțim, dar e delir
Să urmezi fiecare gând
Sau sentiment - privește - sunt
Unul pentru orice șansă
Variantă-n viață și speranță
Și văd impresionant la ființă
Ca poate vira după conștiință
Căci poate-i mai rupt de natură
Dar forța ei îi e-n făptură
Când are privirea matură
Și merge după suflet liber
Încet sau rapid, mereu ager
Și prezent, trăind în moment
*** un pui de vulpe privește pădurea
Sau un artist bătrân își privește sculptura
*** un arcaș își vede ținta
Sau un înțelept oglinda

Suntem lut, material brut,
Oamenii fug, dar asta sunt,
Si puterea e la ei, depinzând ***
Vezi asta, trăiești acum
Sau te cauți pe alt drum
Oriunde-o iei, adevărul
E același mai tot timpul:
Când nu știi cine ai sa fii
Alege, și vei deveni.
Când te temi ca ești copleșit,
Acceptă, alege și dă-ti timp.

Iar atunci când mintea tinde
Să se uite ce-are-n spate,
Ești liber, du-te înainte
Vei deveni sigur toate

Ce ți le dorești să fii
Defapt, deja ești, doar nu știi
Deja.

_M.