Neajunsuri
Am scris mii de cuvinte, 0 răspunsuri
Sute de paragrafe în ani fără repercusiuni.
Locul mă înghite
Nu tot ce zâmbește, minte.
Și totuși încă scriu cuvinte.
Inima sparge în palpitații
Mintea râde și întristează generații
Iar mi-e frică, iar mă mint, iar adorm în fibrilații.
Neajunsuri, se rezumă
Ce să calculez, când tot e în venă.
Mintea conjugă, durerea e genetică.
Mama râde și mă-ntreabă dacă eu chiar am inimă.
Eu cu ochii pe sub unghii, ascult și jur că cineva mă strigă.
Poate e băiatul de pe trotuar spunând că sunt înstărită ,
Tata ajungând și-n Afganistan, are buzunar de armată.
Poate e doar o proiectare și altă inutilă supărare,
Un comentariu rupt în soare, o rază arzătoare.
Eu ascult și mi-aș astupa buzele.
Să nu mai aibă dorințe.
Adevăruri, minciuni... O sărutare.
Ce-mi mai stă în cale.
Îmi e frică, poate sunt eu
Nu oameni, nici minte nici Dumnezeu.
Rup din mine pentru nimeni
După încep să caut,
Liniștea caută și ea crize,
Nu mai *** să mă ascund.

Cât poți iubi și să tot rabzi,
ca ultimul cuvânt să rămână neschimbat,
tot ce se întâmplă e că tu te zbați
să ieși din adormirea sentimentelor
ce adânc se tot ascund de demult.

Vrei să plângi, dar n-ai curaj,
crezi că totul se va transforma în țepi,
căci odată ce îți ies la mal emoții,
te temi că niciodată acestea nu se vor întoarce în mare.

Te simți pierdut, și că totul nu mai are sens…
dar oare când te vei trezi, din acest sentiment?
Când oare vei fi bine, și nu vei mai suferi?
Mă întreb în fiecare zi acest lucru necomplicat,
și sper că te vei trezi, și poate vei schimba
acel ultim cuvânt dat în vânt
cuvântul care te-a făcut să suferi și acum,
și nu numai pe tine, dar și pe cel iubit…