Se cern arginții boltei, prin sita de safir,
Totul viu, ferice, crunt au să-l răpună.
Și să-i facă rece, nesfârșit alb cimitir,
Norii cei negri, oștirile lui Vânt s-adună.

Regina Morții, cu dalba-i mantie, călare,
Suflarea-i de sloi, a tăcerii pânză țeasă.
Luncile cu joc și râset, pierdute-n uitare,
Blestemul vieții de apoi, alb pustiu lasă.

În codrul de plumb, un lup se tânguie amar,
Cine ne-a luat a primăverii poftă de viață,
Al verii dulce poem, al belșugului har?
Se odihnesc toate, sub pătura de gheață.