"acum" poems
We’re standing together now, under the light of our winter moon.
Standing proud, for the love we will share begins soon.
I see your face, shining, with that certain celestial light.
You’ve brought back my hope to glow eternally bright.
Unattested, you have answered my call; all I’ve been praying.
And I’ll always cherish this peace and the love you’ve been saying.
You’ve filled the gaps, sitting idly inside my heart.
It’s been longing for you, all this time we’ve been apart.
I will cherish this life we’ll have, so you can be closer to me.
And for the greatness, we’ll share, growing endlessly.
I want nothing more than to face this all, together.
And the chance we have to start our “happily ever after.”
///
Acum stăm împreună, sub lumina lunii noastre de iarnă.
Stând mândru, pentru dragostea pe care o vom împărtăși începe curând.
Îți văd fața, strălucind, cu acea anumită lumină cerească.
Mi-ai adus înapoi speranța de a străluci etern luminos.
Neatestat, mi-ai răspuns apelului; tot ce m-am rugat.
Și voi prețui întotdeauna această pace și dragostea pe care ai spus-o.
Mi-ai umplut golurile, stând în inima mea.
Mi-a fost dor de tine, în tot acest timp am fost separați.
Voi prețui această viață pe care o vom avea, astfel încât să puteți fi mai aproape de mine.
Și pentru măreția pe care o vom împărtăși, crescând la nesfârșit.
Nu vreau altceva decât să fac față tuturor, împreună.
Și șansa pe care o avem de a începe “fericit pentru totdeauna.”
Feb 10, 2021
Feb 10, 2021 at 10:23 AM UTC
fatalism și reavăn.
reavăn și fatalism.
n-am mai scris,
n-am mai scris.
mi-a mers gura prea puțin și acum mi-e capu-n groapă.
mă soarbe Oltul ?
Rămân o cruce ortodoxă, stingheră pe marginea drumului, îndoită de mașini în depășire.
reavăn... e reavăn după ploaie și îmi intră în vene.
fatalism slav și decăderea omului, cui i-am mai dat urechile mele?
asta nu sunt eu aici,
nu eu aud, nu eu simt.
ace și mâini atinse, drumuri scurse, reavăn și fatalism.
da n-am mai scris!
nu, nu, pentru că nu ***
nu în București, nu în tramvai, nu in scaunul din dreapta, nu cu mâna lui tata strânsă pe volan, nu cu piciorul scuturându-mi în spital.
un chist pe ovar, un folicul hormonal habar n-am;tot e un reavăn tot e fatalism și eu iar n-am scris.
poate că nu mai am de ce.
viața e film destul nu mai are nevoie de scenarist, viața m-a depășit uite, e self-sustaining!
Tata a zis că i-am frânt inima când i-am zis să mă ia acasă la 2 ani, ce isteric.
Nu mai vreau să aud, nu mai vreau să simt atât de greu din cer curgându-mi la tălpi,
rămân reavăn și fatalism și nu mai scriu nimic, nimic.
reavăn sărută buzele astea - petale de iris lăsate în soare!
reavăn, reavăn sărută trupul ăsta și mintea ce duc oriunde în nicăieri!
reavăn, sărută fatalismul ăsta infantil și torturat și dă-mi înapoi tot ce a fost și poate fi eu!
May 20, 2022
May 20, 2022 at 4:47 PM UTC
Compensez acum pentru câte n-am trăit,
O mandibulă travertin, nu-mi mai filtrează plămânii
Decât când sunt singura
mint
Când sunt singură ajung la apogeul interogării.
Da, are dreptate acum m-am convins.
Nu mai *** spune că beau sau că fumez în plan social
Un viciu real e un viciu personal iar eu...
Eu îmi transform tot în viciu atât cât există în intimitatea propriei mele minți.
Îmi privatizez existența precum visam că voi face, un chin, o răutate de nedescris la fel *** spunea tata-totul se va întoarce când "ai grijă ce-ți dorești că poate se îndeplinește."
Tată, nu e un "poate" , vezi tu toate aceste spuse intră în contradicție;mi-ai spus că tot ce vreau, primesc și ai dreptate-nu e un "poate" , e unica certitudine.
Tată dacă ai știi că glumele despre un viitor malefic aveau să devină realitate pentru fiica ta, le-ai mai fi spus?
Și această frumusețe de a trăi și de a admira tot malefică rămâne în prisma unei existențe deteriorate, acrită de timp.
Tată dacă ți-aș fi spus că era prea târziu, ai mai fi venit?
Toată această ardoare a mea de a afla *** se poate trăi mă conduce dintr-o viață în alta.
Și așa schimb lumi, anotimpuri, oameni, existențe - eu avertizez dar niciuna dintre aceste vorbe nu sunt concrete, aceste discursuri discrete, aceste vise pe jumătate coerente-eu nu sunt poet când îmi găsesc vină, când mă blamez, eu nu sunt poet când previn oricât de frumos poate suna.
eu nu sunt poet, nu când fumez, nu când implor, nu când sufăr.
Tată, eu știu că nu mă vrei poet, ceva filozof delirând într-o râpă.
Tată, asta se întâmplă,asta se va întâmpla.
Oct 11, 2022
Oct 11, 2022 at 10:45 AM UTC
Un an de când am trăit
Fiecare pas într-un loc îndreptat
De unde nu te-ai mai mișcat
Și cățelușii, doar eu i-am plimbat
Un an de când nu ne-ai poftit
La masă, in memoria ta intristat
Acum eu la alții am dat
Și de băut, și de mâncat
Un an de când nu ne-am zâmbit
Multă lume m-a îmbrațișat
Numele tău se ivi menționat
Și tu nu, în mod repetat
Un an de când ai murit
Jun 12, 2025
Jun 12, 2025 at 5:28 AM UTC
Cât poți iubi și să tot rabzi,
ca ultimul cuvânt să rămână neschimbat,
tot ce se întâmplă e că tu te zbați
să ieși din adormirea sentimentelor
ce adânc se tot ascund de demult.
Vrei să plângi, dar n-ai curaj,
crezi că totul se va transforma în țepi,
căci odată ce îți ies la mal emoții,
te temi că niciodată acestea nu se vor întoarce în mare.
Te simți pierdut, și că totul nu mai are sens…
dar oare când te vei trezi, din acest sentiment?
Când oare vei fi bine, și nu vei mai suferi?
Mă întreb în fiecare zi acest lucru necomplicat,
și sper că te vei trezi, și poate vei schimba
acel ultim cuvânt dat în vânt
cuvântul care te-a făcut să suferi și acum,
și nu numai pe tine, dar și pe cel iubit…
Jan 3, 2025
Jan 3, 2025 at 10:13 AM UTC
N'are aripi, e de-al nostru!
E de-al nostru!
E de la noi!
E al meu!
Da' păcat că nici nu zboară...
Acum tre' să am grijă de el.
Ce porumbel șobolan înaripat molipsitor,
Parcă îmi vine să-l sărut.
Pardon, să strănut.
Și mă uit la soare ca să strănut mai ușor,
Și îi văd și pe ceilalți șobolani înaripați,
Hap-
Da ce frumos e ceru'
-ciu.
Jun 6, 2022
Jun 6, 2022 at 5:42 PM UTC
ochii mei, o graniță
o frontieră de nepăşit.
oasele ce-i țin încapsulați ies afară
proeminența lor a ispășit,
sentința unui orb,neintenționat.
ce n-am văzut sare să muște,
acum ochii zvâcnesc sub pleoape închise.
ochii mei sunt viața ce am devorat.
te văd și când dorm simt *** am învolburat
marea ce mi-o port în vene.
te văd în amintiri în care nu exiști, încep să-mi propun dileme.
că ai fi existat din totdeauna,
că undeva, prinsă-n retină, te-am ținut în amar întuneric și dulce lumină.
când irisul migrează sub pleoapă, în vis
e un semn că încă exiști,
că în mine încă este destulă viață, că iubesc și am iubit.
ochii mei, un pact cu actul de a trăi
o simplă strângere de mână, nimic mai mult
de văd sau nu, respir nimic mai puțin.
ochii mei ofranda unei venerări veșnice a unui Dumnezeu ce încă se ascunde de mine.
Jul 19, 2022
Jul 19, 2022 at 5:14 PM UTC